A fost primul gând ce mi-a venit în minte, la finalul conferinței de presă a președintelului Klaus Johannis, de luni seara. Profesorul Johannis pare că s-a hotărât, totuși, să învețe, pas cu pas, lecția bunului comunicator. Sper că de-acum înainte se va gândi mai mult la adevărul că un bun politician este un bun comunicator. În primul rând, un bun comunicator. Pe urmă vin alte trăsături și calități, fără de care un mandat se poate termina într-un bluf răsunător.
Prima parte a conferinței de presă a fost și cea mai reușită. Johannis n-a strălucit, dar a vorbit liber pe temele anunțate, într-o succesiune logică de idei, coerent și convingător. Am ascultat, deci, un discurs bine pregătit. Subiecte, la zi; informații și concluzii ferme, la nivelul pretențiilor din partea unui șef de stat. Chiar dacă au fost numai două subiecte, Codul fiscal și refugiații, ocazia a fost bună pentru a sparge gheața tăcerii, în care părea înțepenit, în ultimele trei luni. O perioadă prea lungă, pentru cineva care vorbește în numele unei țări și răspunde de soarta ei. Mai ales că sunt destule motive – interne și externe – pentru a ieși cu declarații publice, în conferințe de presă. Iar evoluțiile unor evenimente de astăzi pot decide, într-un fel sau altul, cum vom trăi, și nu peste mult timp.
După prezentarea celor două teme, a urmat dialogul cu ziariștii. A fost foarte ferm în ce privește: 1. consensul interpartidic pe Codul fiscal și 2. în chestiunea refugiaților, cota opțională a României – 1785 refugiați – ce se dorește o dovadă de solidaritate cu partenerii europeni, dar și o atenționarea asupra posibilităților reale ale României de-a primi refugiați. A rămas în coadă de pește doar afirmația: „România nu are capacitatea să integreze pe acești refugiaţi în societate”, ceea ce ridică semne de întrebare asupra finalității sociale a întregii acțiuni umanitare.
Nu prea a fost inspirat președintele nici când a scăldat-o cu modificarea Constituției („…nu s-au înţeles imediat după alegerile din 2012, când cred că a existat şi o majoritate confortabilă”. Cine? Domnia sa unde a fost?). Iată, cea mai importantă promisiune electorală a căzut în uitare, cu peste un an înainte de finalul mandatului parlamentar. Ce să mai vorbim de reforma administrației publice, dispărută de pe agenda actualului parlament… Și n-a fost singura spălare pe mâini a președintelui. Așteaptă în continuare demisia premierului, deși pentru schimbarea guvernului „sunt numai două căi și nici una, nici alta nu implică o acţiune a Preşedintelui”. Cum să nu-i răspundă Victor Ponta, prompt și în stilul său caracteristic: „Îi voi prezenta demisia la 1 decembrie… 2016”.
Așadar, cred că, luni seara, Klaus Johannis a demonstrat că se poate. Se poate să-și învingă tracul (dacă are). Se poate să facă declarații publice importante pentru țară, în direct, nu pe facebook. Se poate, în fine, să vorbească de la pupitrul Președinției, direct, cu poporul care l-a ales. Ar fi bine să nu uite că, în campania electorală de anul trecut, a atras voturile celor peste 6 milioane de cetățeni români, dar fără prea multe vorbe. Prestigiul câștigat ca primar de Sibiu i-a cam făcut campania. Funcția, însă, îl obligă să dea explicații publice unor realități. Numai așa oamenii îi vor susține acțiunile. Asta e. Nicio filosofie. Au demonstrat-o mulți lideri de popoare, de-a lungul istoriei. Uneori, chiar și dictatorii.
P.S. Pentru lectura transcrierii conferinței de presă, din 7 septembrie, trebuie accesat: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15955&_PRID=lazi
