Aproape obișnuți cu imaginile de coșmar ale refugiaților afro-asiatici, știrea că Germania Angelei Merkel s-a decis să schimbe regulile migrației este, în sfârșit, știrea bună a începutului acestei săptămâni. Imensa masă, pregătită în gara din Dortmund, pentru înfometații migratori arată o abordare în flagrantă opoziție cu statele euro-centrale. În loc de garduri – dreptul la azil politic; în loc de bastoane poliținești – mâncare și îmbrăcăminte; în loc de legi prohibitive – „Bine ați venit, refugiaților!” Ce mai poți spune? Germania este singura țară europeană care a înțeles să se comporte precum bunul samaritean din parabola evanghelică. Acolo, de fapt, se află esența învățăturii creștine, pe care Europa are ocazia, în aceste zile, să dovedească dacă a uitat-o sau nu. Vreau să spun, să-și dovedească puterea civilizației sale. Respectiv, puterea înțelegerii sacrificiului christic drept premisă fundamentală a solidarității interumane, prin iubirea aproapelui.
Simbolic, exodul din Asia ne-a adus pe continent un oaspete neașteptat și nedorit de când cu marile confruntări jihadiste de peste tot în lume. Este vorba de Ismael, „asinul sălbatic”, cel care, la Facerea lumii, a fost hărăzit de Creator să fie omul veșnic „rătăcitor și izolat”, pentru că „mâinile lui vor fi împotriva tuturor și mâinile tuturor împotrivă-i, și el se va așeza în fața tuturor fraților săi”*.
Cu o asemenea predestinare, iată, a fost posibil aparent imposibilul de până acum: „cucerirea” Europei de mulțimile de oameni flămânzi, disperați și hotărâți să se despărtă de meleagurile natale bântuite de demonii războiului. Și nu trebuie să uităm că acest război, care a secerat – numai în ultimii patru ani – sute de mii de vieți omenești, a fost provocat de puterile euro-atlantice pornite să-și apare interesele exportând ideile lor politico-democratice, în țări unde femeia nu este nici măcar recunoscută ca ființă cu drepturi sociale.
După toată nebunia ce a inflamat Europa, în urma tragediilor întâmplate pe culoarul refugiaților, în zilele acestei veri crepusculare, dar fierbinți, „asinul sălbatic” a ajuns unde a vrut: în Germania. Iar Germania s-a apucat de treabă: a organizat tabere, a înregistrat refugiații, le asigură hrană și îmbrăcăminte. Pe banii ei, sigur că da. Altfel cum? Căci Germania, chiar dacă, în istorie, a fost și ea un „asin sălbatic”, are în continuare puterea de a-și depăși umbra. Și vrea să demonstreze– poate și ca o supremă spovedanie, în fața lui Dumnezeu, pentru păcatele ei – că nu e normal ca Europa – unde a fost concepută Declarația drepturilor omului și cetățeanului – să se transforme în opresorul celor care fug, la propriu, de cei care le încalcă drepturile la ei acasă.
Gestul Germaniei poate anticipa nu doar îmblânzirea „asinului sălbatic”, ci și insinuarea obligației Europei de a plăti tribut suferințelor provocate Orientului. În același timp, recunoaște contribuția Orientului la emanciparea ei culturală și materială. Civilizația europeană este o sinteză a civilizaților pe care le-a cucerit, și de care a fost influențată. Sinteza a fost posibilă numai pe fondul învățăturii creștine. Cu toate marile greșeli ale conducătorilor Bisericii, creștinismul a dat soluția depășirii oricărui conflict interuman: egalitatea oamenilor în fața lui Dumnezeu și a iubirii Sale, cu toate adversitățile ce se nasc între ei. Tot așa, răspunsul bunului samaritean poate fi, astăzi, singura poziție rezonabilă, în fața unui exod provocat de acumulările globale ale răului, născut de mințile înfierbântate ale celor dominați de faimă, bani și putere.
———————————————————————————————————
* Facerea 16, 12, Biblia, traducere după Septuaginta, de Bartolomeu Anania, ed. 2001