VIDEO - Se schimbă vremea în acest weekend. Rupere de nori la Sibiu!
foto: arhivă

ploaie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat vineri la prânz că prognoza meteo pentru următoarele două zile aduce schimbări în ceea ce privește vremea. Dacă în sud avem județe ce sunt sub incidența unui cod portocaliu de caniculă, în zona Sibiului vom avea parte de ploi și chiar și vijelii în special sâmbătă după amiază.

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri un Cod Portocaliu de caniculă valabil sâmbătă în județele Teleorman, Giurgiu și Călărași, în timp ce alte 16 județe și Capitala rămân sub Cod Galben.
Potrivit ANM, sâmbătă, 5 septembrie, vremea se va menține caniculară în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei, unde temperaturile maxime vor atinge pe arii extinse 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În județele Teleorman, Giurgiu și Călărași maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Cele 16 județe care se vor afla sâmbătă sub Cod Galben sunt Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomița, Brăila, Galați, Vrancea, Constanța și Tulcea la care se adaugă municipiul București.
În cursul zilei de duminică, 6 septembrie, în sud-estul teritoriului vremea se va menține călduroasă, izolat caniculară, precizează ANM.
Pe de altă parte, potrivit unei informări emise tot vineri de meteorologi, pe parcursul zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în regiunile vestice, nordice și centrale și în zonele de deal și de munte. Pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
În sudul și nord-estul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică (5/6 septembrie), iar în est și sud-est cu precădere în seara zilei de duminică și în primele ore ale nopții.
Vineri după amiază în jurul orei 13,00, la Sibiu a plouat destul de tare, pe alocuri chiar și torențial, după cum se vede în imaginile de mai jos.

RUPERE DE NORI LA SIBIU
play-sharp-fill

RUPERE DE NORI LA SIBIU

Ultima oră

Comentariul meu

Publică