UPDATE FOTO - Grav accident la Şura Mică. Șoferul vinovat a fugit și era mort de beat!

accident tractor 2Un bărbat de 41 de ani, a intrat cu tractorul pe contrasens în timp ce mergea cu acesta pe Drumul Județean 106B și a tamponat frontal o mașină ce circula regulamentar. Tractoristul a fugit de la locul accidentului, dar polițiștii l-au găsit după trei ore.

În data de 1 septembrie, în jurul orei 14.00, pe DJ 106 B, în localitatea Şura Mică s-a produs un accident rutier în următoarele împrejurări:
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în localitatea Şura Mică, în timp ce conducea un tractor pe acest sector de drum judeţean, pe fondul stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns parţial pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.
Imediat după producerea accidentului rutier, până la sosirea echipei de cercetare la faţa locului, conducătorul tractorului a părăsit locul accidentului, fiind identificat de poliţişti în jurul orei 17.00. ”În momentul testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma acestui accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care circula regulamentar. Poliţiştii rutieri continuă cercetările”, se arată într-o notă a IPJ Sibiu. foto: Facebookaccident tractor

Ultima oră

Comentariul meu

Publică