Trafic închis temporar pe Valea Oltului. Atenție cum circulați!

valea oltuluiDacă aveți programat să tranzitați DN7 pe Valea Oltului, în următoarea perioadă, trebuie să știți că traficul se va desfășura cu restricții pe tronsonul cuprins între Veștem (județul Sibiu) și până la Râmnicu Vâlcea. Restricțiile temporare sunt necesare pentru efectuarea unui transport agabaritic.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că în perioada 01.09.2015 – 03.09.2015 se va efectua un transport pentru care a fost eliberată autorizaţia specială de transport pe ruta:
DN65: Craiova ÷ Balș ÷ Găneasa; DN64: Găneasa ÷ Drăgășani ÷ Râmnicu Vâlcea; DN7: Râmnicu Vâlcea ÷ Seaca; DN7 Centură Călimănești: Seaca ÷ Intersecție DN7 – DN7 Centura Călimănești; DN7: Intersecție DN7 – DN7 Centura Călimănești ÷ Veștem; DN1: Veștem ÷ Intersecție A1 – DN1; A1: Intersecție A1 – DN1 ÷ Intersecție DN1 – A1; DN1: Intersecție DN1 – A1 ÷ Miercurea Sibiului ÷ Sebeș; DN7: Sebeș ÷ Orăștie ÷ Simeria ÷ Santuhalm ÷ Intersecție DN7 – DJ 687.
Convoiul va fi însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Transporturile se vor desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.
Detalii privind desfăşurarea transportului (perioade şi sectoare restricţionate) se pot obţine de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică