Europa e bolnavă cum n-a mai fost din cele mai grele zile pe care le-a trăit, ca civilizație-mamă a altor civilizații, în timpul celui de-al doilea război mondial. Europa a ajuns într-un fel de triunghi ucigător al Bermudelor: vipia, invazia refugiaților de război din Asia Mică și criza ucraineană. Vipia ucide culturile agricole. Invazia refugiaților desființează grănițuirea continentului, cu regulile Schengen cu tot. Iar noile tulburări din Maidanul crizei ucrainene, ce pare că nu se mai termină, anulează tratatele, discuțiile și întâlnirile, din ultimii ani, la nivelul marilor puteri continentale.
Vipia, fenomen natural, este și consecința încălzirii globale, care încălzire cu siguranță e influențată de noxele pe care marile consumuri ale civilizației (planetare) le emană în atmosferă.
Invazia refugiaților este o consecință și a dorinței Europei de a-și exporta civilizația, cu fundamentul ei politic, democrația. Numai că democrația Europei nu prea ține la popoarele fostelor ei colonii. Este ceea ce, la începutul anilor 90, un politolog american conservator, după ce s-a gândit ce s-a gândit, a scris o carte provocatoare pentru mințile neo-liberale: „Ciocnirea civilizaților”. Cartea s-a dorit o analiză temeinică a unui fenomen, dar, în percepția publică, a rămas un fel de prorocire a ceea ce urma să se întâmple, în veacul următor. Și ne-am convins cu toții, începând din 2001, că între civilizația euro-atlantică, așezată pe temeiurile învățăturii creștine, și civilizația islamică nu se mai poate vorbi de înțelegere globală. După „09.11”, numai acolo unde nu s-a născut fundamentalismul islamic se poate vorbi de înțelegere. Or, fundamentalismul islamic a apărut ca reacție împotriva ideilor de emancipare social-politică a omului, cu care Europa (instigată de SUA) a dorit să recucerească părți din lumea islamică și le-a tulburat liniștea vechilor dictaturi laice. De-acolo au pornit spre Europa valurile de refugiați. Interesant de observat este că noua invazie s-a produs cam pe aceleași drumuri pe care, cu peste 300 de ani înainte, otomanii le-au parcurs, până au ajuns să asedieze Viena. De data asta, trenurile cu refugiați au fost oprite la granița Austriei.
Despre criza ucraineană s-a vorbit mult și degeaba. Europa nu i-a pus capăt, pentru că a rămas despărțită de Rusia. Deși mințile lucide spun că pacea europeană nu e posibilă fără Rusia, Rusia vrea cu tot dinadinsul să arate că a rămas marea putere militară, de la Petru cel Mare, trecând prin Stalin, până la Gorbaciov, Elțin și Putin. Este și aici tot o ciocnire între două viziuni politice, euro-democrată și ruso-autocrată. Ucraina, ieșită din lagărul sovietic, a ales democrația și a ajuns victima acestei ciocniri. Culmea, violențele au reînceput la Kiev, în acest sfârșit fierbinte de august, după ce parlamentul ales democratic a hotărât să recunoască un nivel de autonomie regiunii estice, dominată de filorușii din Donețk. Mai mult ca sigur noii protestatari din Maidan s-au prins că de aici mai e un pas, până la „referendumul” pe care Moscova îl va regiza în Donețk, după modelul Crimeea 2014.
În noul mileniu, mai marii Europei sunt la fel de visători ca sfetnicii basileului bizantin, în timpul în care otomanii asediau Constantinopolul. Iată ce scria, în 2003, fostul prim-ministru francez Michel Rocard:
„În Europa, suveranitatea aparţine poporului şi nu decurge dintr-o putere transcendentă. Libertatea de gândire este absolută, ca şi libertatea religioasă. Femeile nu suferă din cauza unui statut de inferioritate faţă de bărbaţi. Reprezentarea politică trebuie să fie pluralistă. Puterile publice nu trebuie să depindă sau să se refere la nici o autoritate religioasă. Toate aceste valori sunt piloni acceptaţi ai stabilităţii instituţionale şi politice din Europa de astăzi, şi impun un acord aproape unanim. Acestea decurg din valorile Bisericii și nu sunt garantate de către aceasta. Această parte a patrimoniului nostru vine din Iluminism, şi creşte din vechea luptă pentru triumful Raţiunii. Adâncirea acestui set de valori, testarea modului în care acestea sunt împărtăşite reprezintă condiţia necesară pentru a genera noi valori şi pentru a da Uniunii noastre (UE –n.m.) identitatea şi coeziunea care ne vor permite într-o zi să propunem valorile seculare europene restului lumii (subl. m.)”.
Gata! E clar, politicienii occidentali pot fi la fel de demagogi ca și cei din Est. „Triumful rațiunii” n-a fost decât o impresie. Impresii au fost și „identitatea și coeziunea” Uniunii Europene, din care trebuiau să apară „valorile seculare”, numai bune de propus „restului lumii”. Se vede asta, mai ales acum, după ce refugiații afro-asiatici au venit EI, în Europa, să trăiască valorile europene, AICI, după ce, în țările lor de baștină, fundamentaliștii le-au respins. Deocamdată, EI au ajuns la porțile Occidentului. În zilele următoare se va vedea cum le va răspunde Europa. Dar, oare, Europa noastră știe încotro merge?
