Simone Tempestini a câștigat Raliul Sibiului

 Simone și-a adjudecat  7 dintre cele 8 probe programate și s-a impus în duelul cu colegul său de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca, în timp ce Gergo Szabo a urcat pe ultima treaptă a podiumului.  Bogdan Marișca a urcat pe locul doi în ierarhia campionatului, cu un avans de 0.4 puncte în fața lui Edwin Keleti.  Raul Badiu s-a impus în duelul cu Sebi Barbu la două roți motrice și și-a asigurat matematic titlul de campion național al categoriei.
raliu

Sibiu Rally Challenge, festivalul sporturilor cu motor și etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, s-a încheiat sâmbătă seara la capătul unei zile care a avut drept principal punct de atracție specialele programate pe cel mai frumos drum din România, Transfăgărășanul. Lider după prima zi, Simone Tempestini și-a adjudecat toate probele și și-a trecut în cont a cincea victorie din acest an.
În ziua secundă a Sibiu Rally Challenge, Transfăgărășanul și-a întâmpinat oaspeții cu o vreme atipică pentru luna august. Temperaturi extrem de joase, cu puțin peste limita de îngheț, ceață și dese reprize de ploaie mocănească. Evident, în aceste condiții, sarcina piloților a devenit mult mai dificilă, alegerea pneurilor potrivite putând să facă diferența în lupta pentru victorie. În plus, toți piloții s-au plâns de lipsa de vizibilitate la a doua coborâre de pe Transfăgărășan, care le-a afectat prestația pe proba respectivă.
Din punct de vedere sportiv, pe prima buclă, Simone Tempestini și Bogdan Marișca, piloții care ocupau la finele primei zile locurile 1 și 2, la o distanță de 2,6 secunde, au terminat toate cele trei probe in aceeași ordine, în fruntea ierarhiei. Simone a reușit să-și mărească avansul la 24 de secunde, însă nu a ridicat piciorul din accelerație, și a bifat cel mai bun timp și pe ultimele trei probe, în care a fost secondat de Marișca (PS7) și Szabo (PS6 și PS8). Astfel, la capătul unui raliu în care doar Bogdan i-a răpit, pe prima specială, șansa de a avea un procentaj de 100% în ceea ce privește ”scratch”-urile, liderul campionatului și-a adjudecat al cincilea succes din acest an și s-a distanțat în fruntea ierarhiei absolute. ”A fost o zi secundă în care am mers așa cum ne-am dorit și, drept urmare, ne-am atins obiectivul pe care ni l-am propus la această întrecere, victoria. N-a fost un raliu ușor, însă totul a mers foarte bine și ne bucurăm că am mai făcut un pas către titlu”, a declarat, la finalul zilei, Simone.
Poziția secundă i-a revenit lui Bogdan Marișca, cel care, a terminat la 56,2 secunde de învingător. Mulțumit, Bogdan declara la final: ”Traseul a fost extrem de competitiv și mă bucur că totul a funcționat perfect, că am izbutit să-l secondăm pe Simone și să urcăm pe poziția a doua și în clasamentul general al sezonului”.
Dacă la finele primei zile Raul Badiu și Sebi Barbu, piloți aflați în disputa pentru supremația la două roți motrice, ocupau locurile 3 și 4, încă de pe prima probă a zilei piloții cu ”integrale” au probat superioritatea materialului de concurs. Marco Tempestini și Dan Gîrtofan au devenit piloții care luptau pentru treapta a treia a podiumului, iar Gergo Szabo, urcat pe poziția a 6-a, se intercala între Badiu și Barbu. O probă mai târziu, Szabo i-a luat fața lui Raul, și era clar că lupta pentru treapta a treia a podiumului se va da între Tempestini Sr, Gîrtofan și pilotul maghiar.
Decisivă avea să fie proba cu numărul 5, prima trecere pe speciala ”Baraj”. O siguranță arsă la sistemul de dezaburire l-a obligat pe Marco Tempestini sa meargă 4 km fără vizibilitate. ”Sunt ghinionist. Atâta vreme cât nu am avut probleme am avut un ritm care mă făcea să mă gândesc că vom repeta isprava de la Transilvania Rally, acolo unde am avut un podium integral Napoca Rally Academy. Din păcate, defecțiunea de pe PS5, iar apoi faptul că am rămas fără treapta a patra pe ”legătură”, ne-a obligat să ne mulțumim cu mai puțin”, a declarat Marco. El a obținut doar locul 10 pe speciala amintită și ajungea pe locul 5, pe care a și terminat întrecerea.
Clasat înaintea lui Gîrtofan, Szabo reușea să urce pe locul 3, pe care și l-a apărat apoi până la final, impunându-se cu un avans de 17 secunde în duelul cu brașoveanul. La final, Szabo a declarat: ”Au fost cu puțin peste 80 de kilometri de probă specială, dar încercările la care ne-au supus, inclusiv din pricina vremii, au fost extrem de intense. Ne-am propus să urcăm pe podium, am manageriat bine alegerea pneurilor, mașina a funcționat perfect, și ne-am atins obiectivul”.
Edwin Keleti, ocupantul locului 2 în clasamentul general al sezonului înaintea acestei întreceri, s-a clasat pe locul 6, fiind devansat acum cu 0.4 puncte de Marișca în ierarhia absolută. Keleti a plecat însă de la Sibiu Rally Challenge în postura de câștigător al Clasei 3, categorie pe al cărei podium au mai urcat Rareș Tomiță și Horațiu Savu.
Raul Badiu și Sebi Barbu s-au duelat, așa cum aminteam, până la final la categoria două roți motrice și Clasele 5/6. Barbu, care a venit cu o mașină nouă, a recunoscut la final, cu fair-play, că ritmul adversarului său a fost superior și că acesta a meritat din plin victoria. Una care, în contextul absenței lui Adrian Răspopa, i-a adus lui Badiu, matematic, titlul național al categoriei. ”Merită să fie campion. Am să încerc însă pe viitor să dăm valențe superioare duelului nostru”, spunea, la intrarea în parcul de service, Sebi Barbu. Pe locul 3 s-a clasat Mihai Manole, cel care a fost în această competiție și cel mai rapid dintre debutanții din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.
Vlad Cosma, Alex Ardelean și Radu Necula au ocupat primele trei locuri la Clasa 9 și în Cupa Suzuki, în timp ce Viorel Ivan, Norbert Maior și Bogdan Talașman au urcat pe podiumul celeilalte întreceri monomarcă, dedicată modelelor Dacia Logan. În fine, la Clasa 11, Thomas Abraham l-a învins cu 19,5 secunde pe Romulus Preda, în timp ce Andrei Pop s-a impus la Clasa 15.
În competiția Challenge, Jean Tatu s-a impus la categoria C1, Alex Filip la C2, iar Lorincz Borbely la C3.

Simone Tempestini a câștigat Raliul Sibiului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică