scj

Sâmbătă, pentru prima dată, Spitalul Clinic Judeţean organizează „Ziua Porţilor Deschise”.

Cei interesaţi să vadă spitalul ca şi turişti, şi nu ca pacienţi, trebuie să ajungă la ora 9, pentru că atunci începe un circuit de vizitare a secţiilor SCJU Sibiu. Până la ora 12 în cadrul secţiilor vor fi prezenţi medicul şef de secţie, asistentul şef sau înlocuitorii desemnaţi ai acestora, care vor furniza celor interesaţi informaţiile despre specificul şi activitatea secţiei.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate şi două conferinţe, după cum urmează:
Ora 10.00 – „Strategia de dezvoltare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu” – prezentare susţinută de Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu, în sala de conferinţe a instituţiei, de lângă clădirea direcţiunii;
Ora 10.30 – Proiectul din fonduri europene „Centru de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult” (CVASIC), prezentare susţinută de Prof. Univ. Dr. Ioan Maniţiu, medic primar cardiolog, medic şef Secţia Clinică Cardiologie I a SCJU Sibiu, în sala de conferinţe a instituţiei, de lângă clădirea direcţiunii;
„Organizarea Zilei Porţilor Deschise este un demers prin care ne dorim să promovăm serviciile de asistenţă medicală din cadrul instituţiei noastre, care s-au îmbunătăţit constant în ultimii ani, în urma investiţiilor masive în infrastructură. Considerăm că toţi cetăţenii trebuie să cunoască progresele care s-au făcut şi proiectele viitoare în care suntem angrenaţi, astfel încât să creăm premisele unei cât mai bune şi solide comunicări cu publicul”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu