Tăcerea conducătorilor nechibzuiți

Vă propun un exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă că 2015 ar fi an electoral. Pentru alegeri prezidențiale. Sau generale. Dar, toate subiectele de pe agenda publică ar fi la zi. Adică: 1. seceta cumplită; 2. codul fiscal; 3. seria de violuri în grup; 4. pilotul planorului dispărut; 5. marea catedrală a neamului și marea moschee musulmană. Am uitat vreun subiect? Nu cred. Dacă mai găsiți vreunul bun de topul știrilor cotidiene interne, cu siguranță le veți putea analiza în cheia pe care vi-o propune editorialul acesta. Precizez că, în mod intenționat, n-am înscris pe listă numeroasele evenimente din campania „cu mâinile curate” a DNA-ului. Unu – nu mi se mai par interesante, pentru că ne-am obișnuit cu chemările la interogatorii, reținerile și arestările preventive ale politicienilor și afaceriștilor de tranziție (adică, mai aproape de lumea interlopă, decât de economia de piață). Și doi – ce rost are să mai vorbim în termenii ipotezelor penale, dacă societatea tot nu are ceva de câștigat de pe urma lor?

Așadar, suntem în an electoral. Mass-media – pentru că ea stabilește agenda publică a știrilor – nu mai prididește să acopere lista cu subiecte inflamante. Cel puțin acelea pe care le-am enumerat mai sus. În aceste condiții, stau și mă întreb cum s-ar raporta politicienii noștri față de „breaking news” – urile ce umplu micile ecrane și on-line-urile cotidiene. Și acum începe jocul de-a comentariul imaginar despre ce cred concetățenii noștri care vor să ne câștige încrederea.

Ei bine, am convingerea că, de dragul voturilor, toți candidații, de la consiliile comunale, la parlament și președinție n-ar avea timp suficient să vorbească despre fiecare din subiectele fierbinți. Oricum, chiar și să nu dorească, tot ar fi provocați de jurnaliști.

În legătura cu seceta, ar fi adevărate pelerinaje prin Moldova, Oltenia și în Vest. Candidații ar plânge pe umerii țăranilor și fermierilor. Politicienii puterii le-ar promite că li se vor aloca bani de la buget, la prima rectificare din toamnă. Politicienii opoziției i-ar înfiera pe actualii guvernanți, pentru lipsa de interes și de măsuri reparatorii și ar lansa programe de susținere și despăgubire a celor crunt afectați de vipie – numai să-i voteze ca să ajungă ei la putere. Evident, de asemenea promisiuni n-ar uita nici candidații la președinție. Ei, urcând spre Cotroceni, cu un partid un spate, ar pune totul pe seama colaborării cu colegii care ar trebui să ajungă majoritari în parlament și apoi al guvern. „Dacă voi fi ales președinte voi chema la analize foștii colegi de partid, aflați la guvernare, dar și pe cei din opoziție, și nu ne vom despărți până nu vom găsi cu toții măsurile ce se impun”, parcă aud o voce calmă de candidat, cu gândul să ajungă primul slujitor al poporului.

Despre viitorul cod(ului) fiscal, vom auzi numai păreri. Candidații puterii actuale, e vorba de cei la parlamentare, vor face ture prin țară să explice de ce codul lor va aduce numai beneficii statului. Asta ar însemna venituri la bugetul public și, pe cale de consecință, salarii bune pentru toți funcționarii și asistații statului. Economia privată se descurcă singură, nu-i așa? Numai voturi să fie! Opozanții vor deplânge ziua când a ieșit ultima variantă a codului, chiar dacă a fost și cu sprijinul lor. Între timp au aflat că ceva nu-i în regulă, motiv pentru care vor anunța proiectul lor original, de talie europeană. Care proiect va stimula apariția capitaliștilor autohtoni. Evident, numai voturi să fie!

Seria de violuri în grup îi va împărți pe candidați, inclusiv pe cei la președinție: unii vor promite pedepse mai aspre (castrări și alte cazne de ev mediu); alții vor spune că nimic nu e întâmplător, cu actuala putere coruptă. „Nici chiar violurile nu sunt străine de corupție. Nu vedeți ce obraznici sunt unii din acești violatori. Pe ce bani trăiesc ei? Pe banii părinților corupți, v-o spunem noi”. În orice caz, un an electoral ar fi un coșmar horror pentru violatorii din România, asta e sigur!

Cazul pilotului de planor dispărut din România ar fi unul, cu siguranță, fierbinte. Puterea s-ar da de ceasul morții că nu-i poți opri pe sinucigași s-o facă, până la urmă. „Am cheltuit atâția bani pentru găsirea lui, dar de unde să știm ce i-a trecut omului prin minte?” Asemenea idei ar fi aspru sancționate de opozanți: „N-ați făcut nimic după tragedia din Apuseni. Este de neimaginat, în secolul XXI, să te ridici la cer și să dispari fără ca sistemele de control, de la sol, să te localizeze”. Numai Dumnezeu va ști adevărul despre soarta pilotului. Din partea politicienilor, cu greu ne putem imagina că pot fi acord cu o singură idee: trăim într-o societate prost pilotată… De ei, când la putere, când în opoziție.

Despre cele mai mari case de rugăciuni din țară, una pentru creștinii ortodocși, alta pentru frații lor vitregi,  după tată, musulmanii,  lucrurilor se vor tranșa astfel: cei pentru amândouă așezămintele vor invoca drepturile omului, alții vor vorbi numai de „țara voievozilor”, în care, de pe vremea stăpânirii otomane, este interzisă construirea moscheelor. Puținii independenți, și nebăgați în seamă, vor spune că așa a fost, dar, în acele vremuri, interdicția era impusă de marile puteri, ca o măsură de descurajarea a islamizării Europei. Bineînțeles, vor fi două tabere adversare, iar campania nu va ajuta cu nimic la limpezirea subiectului, în România de astăzi. Disputa va fi lăsată, ca o grea moștenire, viitoarei clase politice din România…

CONCLUZII. Bineînțeles, nu doar aceste subiecte sunt importante pentru societatea românească. Educația, sănătatea omului și-a mediului, împreună cu economia sunt alte teme majore, lăsate la voia întâmplării de clasa politică ce a condus exodul românesc postcomunist, până acum. Concluzia mea de etapă este că n-am avut conducători chibzuiți, pe măsura istoriei trăite de noi toți. Simularea anului electoral arată discrepanța între agitația politicienilor, în anii cu alegeri, și tăcerea de astăzi. Tăcerea asta se simte bine, în aceste zile: despre subiecte precum cele de mai sus, clasa politică mai mult tace decât face. Realitățile o depășesc. E și vacanță… Sau, dacă nu-s voturi la bătaie, nu merită să te zdrobești mai mult decât cu zisul la televizor.

În agitația demagogică cu care ne-au obișnuit în campaniile electorale trecute (după modelul cărora am imaginat scenariul de mai sus), dar și în tăcerea în care preferă să (nu) facă POLITICĂ, într-un an ca 2015, ar trebui să găsim cauzele majore ale bubelor sociale de astăzi și ale încercărilor ce vor veni. Nici măcar noua politică, pe care ne-a anunțat-o, cu fix nouă luni în urmă, actualul președinte, Klaus Werner Johannis, vorbind pe toate canalele de comunicare, n-o mai întrezărim.

Tăcerea lui Johannis, ca prim-slujitor al poporului, în aceste zile fierbinți, este în pas cu tăcerile celorlalți slujbași importanți ai statului. Pentru ei, timp e doar pentru  vacanță. Țara poate să mai aștepte norocul la politicieni. Cu vocație, că de ăștia avem nevoie. Pentru că numai cei cu vocație știu că nu e suficient să fii la guvernare, important e să te pricepi și să administrezi. De preferat, cu gândul la generațiile viitoare.