Șofer prins de radar cu o viteză demnă de formula 1. Pe DN14 între Sibiu și Mediaș!

actiune radar vitezaPoliţiştii rutieri desfăşoară în această perioadă acţiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Un conducător auto a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 182 km/h pe un sector de drum cu limitare a vitezei la 70 km/h.

În data de 11 august, în jurul orei 17.00, un conducător auto a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 182 km/h. Conducătorul auto se deplasa pe DN 14, între localităţile Şeica Mare – Agârbiciu, pe un segment de drum naţional unde limita maximă admisă este de 70 km/h.
Conducătorul auto în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Şelimbăr, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 945 de lei, fiind-i aplicată şi pedeapsa complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
În  judetul Sibiu, în perioada 01.01-30.07.2015, încălcarea regimului de viteză a dus la producerea a  20 de accidente grave, soldate cu decesul a 7 persoane şi rănirea gravă a altor 27, respectiv  20 de accidente uşoare  soldate cu 41 de răniţi uşor.
Cele mai recente analize asupra siguranţei traficului rutier arată că, principala cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judetului Sibiu o reprezintă nerespectarea regimului legal de viteza sub cele doua forme, excesivă şi neadaptată la condiţiile meteo şi de drum.

Șofer prins de radar cu o viteză demnă de formula 1. Pe DN14 între Sibiu și Mediaș!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică