646x404

Până la vârsta de 37 de ani Gunnar Garfors a vizitat toate ţările lumii, astfel că este cea mai tânără persoană care a ajuns la o astfel de performanţă. A trecut şi prin România, şi chiar prin foarte multe dintre oraşele de la noi, inclusiv Sibiul.

Norvegianul Gunnar Garfors, care este consultant new media, este oficial cel mai tânăr călător care a reuşit să viziteze în timpul liber toate cele 198 de ţări, până la vârsta de 37 de ani. Recordul a fost atins în anul 2013, când Gunnar a terminat de vizitat toate statele lumii. Acum el scrie o carte despre această aventură impresionantă şi a publicat şi fotografii din călătoriile sale.
În România, Gunnar a vizitat oraşele Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Călăraşi, Slatina, Braşov, Sibiu şi mai multe localităţi din judeţele Alba, Mureş, Covasna şi Harghita. În Bulgaria, el a trecut prin Plovdiv, Kyustendil, Stara Zagora, Haskovo, dar a vizitta şi staţiunile de la Marea Neagră (Burgas, Varna, Dobrich).
Tânărul a devenit pasionat de călătorii încă din adolescenţă, când mergea în excursii cu familia. Până în anul 2008, el vizitase deja 85 de ţări, dar s-a ambiţionat să le vadă pe toate 198, în următorii 5 ani, scrie Daily Mail. Deşi a călători foarte mult, Gunnar a avut un loc de muncă la Norwegian Broadcasting Corporation, dar a putut să lucreze în deplasare, astfel că activitatea lui nu a avut de suferit în timpul excursiilor. „Călătoriile mele arată că nu e obligatoriu să renunţi la slujbă ca să poţi vedea lumea. Trebuie doar să ai un plan bun şi multă îndrăzneală”, spune Gunnar. Pentru cei care nu au mulţi bani, dar visează să îi calce pe urme, tânărul are un sfat: cumpărarea biletele de la companii low-cost, cu mult timp înainte de plecare. Desigur, el a mers şi cu trenul sau cu autobuzele şi la nevoie nu a ezitat să facă autostopul. La cazare, există soluţii gratuite, pe care le le-a folosit destul de des: gazdele care se oferă prin intermediul site-ului Coach Surfing să primească în casa lor un turist. În acest fel, călătorul se va alege şi cu un ghid local şi poate chiar cu un bun prieten. Gunnar spune că s-a obişnuit să călătorească cu un singur bagaj de mână chiar şi când lipseşte de acasă câteva săptămâni. Îşi ia la el detergent şi spală hainele când are ocazia. Printre incidentele neplăcute de care a avut parte în aceste călătorii, el aminteşte o indigestie puternică în India, deportarea din Niger şi momentul în care un somalez furios l-a atacat cu un cuţit. Anul trecut, tânărul a mai reuşit un record: alături de doi prieteni, a vizitat 19 state europene într-o singură zi. Cei trei au mers mai ales cu o maşină închiriată, dar şi cu avionul. Tot anul trecut, ei au reuşit să viziteze cinci continente într-o singură zi, zburând între Asia, Europa, Africa, America de Nord şi America de Sud. Concret, cei trei prieteni au călătorit timp de 28 de ore şi 25 de minute, dar, din cauza diferenţei de fus orar, ajungeau în aceeaşi zi de fiecare dată când aterizau pe alt continent. Călătoria a fost planificată timp de 2 ani.

cea mai tânără persoană care a vizitat toate ţările lumii a trecut şi prin sibiu. l-a impresionat

Sursa: www.adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică