Este știrea serii: țara arde și Ponta se duce la meci. Pare titlul unei piese de teatru comic-absurd, dar nu e.
În România pontistă, realitatea bate teatrul.
Primul gospodar al țării este de toate: doctor pe furatelea, ajutor de pilot de curse, rezervă la baschet și amator de fotbal. Numai pregătit să gospodărească țara asta nu e.
Pentru țara pârjolită de focul Soarelui nu și-a găsit răgazul necesar, în timpul escalei la București, între avionul de ieri, cu care a venit din SUA, și avionul din seara asta, cu care a zburat la Tbilisi. A avut timp doar să declare, ca la o bere, că Ungaria ne provoacă. La ce? Numai el știe, dacă nu cumva gura îl ia mereu pe dinainte. Și uită ce-a vrut să spună.
Atâta lipsă de pregătire la un politician pus să administreze o țară europeană, în secolul XXI, e greu de găsit.
Numai Dumnezeu știe de ce oamenii noștri mari au caractere mici. Poate pentru că, atunci când ajung mari, uită de unde au plecat și au doar pretenții de la alții. De la ei înșiși, însă, never.
Oamenii noștri mari, cu caractere mici, se comportă așa, pentru că ei habar n-au cum se naște solidaritatea națională – de sus în jos, și cum se susține ea – de jos în sus. Dar pentru a ajunge acolo, cei mari trebuie să aibă caractere mari, să-și iubească conaționalii, să-i caute, în direct, nu prin televizor, să le asculte păsurile, pentru a ști ce trebuie făcut pentru ca ei să le simtă grija.
Chiar nu mai avem șanse ca un nou Kogălniceanu să apară și să rostească următorul text, la fel ca în 1859, în fața unui alt Cuza: „Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire”?
Nu, piesa asta nu se va repeta. A fost odată, ca niciodată. Generația pașoptistă a murit pentru totdeauna. Astăzi, trebuie să fii pontist ca să ajungi mare și să fii prim-ministru ca să te duci la meci, când țara arde.