Casa Regală a României a făcut un gest, cel puțin, greu de înțeles. De parcă nu ar fi fost de-ajuns câte gesturi de acest fel apar, zilnic, în viața publică, mai ales politică, de la noi. Pur și simplu, implacabil și misterios, bătrânul Rege Mihai I, și-a descalificat nepotul, Nicolae, din rangul monarhic pe care i-l făcuse cadou cu doar cinci ani în urmă. Și uite-așa, ca-ntr-o poveste parcă scrisă de Mark Twain, din principe moștenitor (rangul III), Nicolae s-a întors, prin semnătura scurtă a bunicului Rege, un oarecare tânăr și liber om de rând. Comunicatul de presă al Palatului Elisabeta însă nu oferă o explicație a acestei măsuri de familie (regală), pe înțelesul… omului de rând. Ne-am trezit cu un „scandal” mocnit dintr-o parte a societății noastre, de unde ne așteptam cel mai puțin. După chinurile revenirii în țară, la începutul anilor 90, dar mai ales după triumfătoarea primire, la București, din 1992, cine putea crede că Regele Mihai va ajunge, la 94 de ani, pe un „titanic” ucigaș, cu familia sa cu tot. Ce să fie? Ce să fie?
Comunicatul, prin care am fost informați de „degradarea” fostului principe, vrea să spună, în subtext, că nepotul nu s-a integrat rigorilor și disciplinei Casei. Ce vrea să însemne chestia asta? Simplu. Un tânăr cu preocupări cât se poate de comune, pentru aceste zile: ciclism, ecologie, business, nu poate ajunge, cândva, suveranul unei țări. Problema devine discutabilă, interpretabilă și suspectă de făcătură (politică? securistică? dudaistică?) în conținut, din cauza lipsei de transparență. Ce era atât de grav să fi recunoscut însuși ex-principele că, după lungi meditații, la umbra familiei, și-a dat seama că nu este pentru el o variantă de viață să fii suveran? Sau, ce era atât de grav ca însuși Regele să fi afirmat, de la înălțimea vârstei „biblice” și istoriei pe care o reprezintă, că a înțeles că nu a fost inspirat când i-a dăruit nepotului, de ziua lui, cu cinci ani în urmă, cadoul princiar? Familia Regală nu e formată din oameni, cu bune și rele, cu succese și rateuri, ca orice familie de muritori de rând?
Sunt voci care invocă discreția, ca regulă fundamentală, în legătură cu familia fostă Hohenzollern, la fel ca în orice dinastie monarhică. Bun, atunci de ce această familie (a cărei istorie nu știu dacă o cunoaște jumătate din actuala populație a României) ne sugerează, în comunicatul din 10 august, că ar avea niște așteptări legate de o posibilă viitoare poziție suverană, în societatea românească? Cum ar putea să-și recâștige respectul poporului, pe care bolșevicii i l-au călcat în picioare din 1947, până în 1992, altfel decât demonstrând că nimic din ce este omenesc nu-i este străin?
Decretul Regal, din 1 august a.c., n-are egal decât cu cel prin care i s-au retras toate drepturile dinastice lui Carol II, pentru că iubea o femeie „bântuită de capricii”. Oricine poate observa însă diferența semnificativă de motivație, între cele două decrete regale.
Atât de absurde mi se par măsura luată împotriva ex-principelui Nicolae și motivația ei inconsistentă, încât aș spune că numai vipia de-afară e de vină. Și nu doar vipia de la noi, ci din toată Europa, pentru că am înțeles că niciunul din membrii familiei regale nu a fost în țară, la data semnării decretului. Aș mai spune că, după ce au renunțat să mai fie Hohenzollerni, membrii familiei vor cu tot dinadinsul să arate cât de bine s-au adaptat irealismului politic românesc. Păi, ce să crezi despre niște oameni care își dau singuri lovituri mortale, tocmai când se contura o renaștere a interesului față de regimul constituțional pe care îl reprezintă, din partea românilor exasperați de mediocritatea clasei politice postcomuniste?
Să nu ne grăbim cu răspunsuri la întrebări fără răspuns. La fel o fi fost și la vremea când Regele Mihai pleca din țară, după ce fusese obligat să abdice. Câți români au aflat adevărul, atunci și mai târziu? Numai că atunci răul a fost făcut de oameni chitiți pe distrugerea societății libere românești. De data asta, lovitura vine din intimitatea însăși a familiei regale, împotriva unuia din tinerele ei vlăstare. Sugerez monarhiștilor să nu-și piardă speranțele. Dacă tot se aseamănă decretele despre care am amintit mai sus, poate se vor asemăna și revenirea în drepturi a lui Carol II, acum 85 de ani, cu cea posibilă a nepotului Nicolae – singurul bărbat din os domnesc al familiei regale de astăzi – pe făgașul dinastic firesc. Spun asta deși mi se pare nefirească semnătura declarației sale, de astăzi, Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills, prin care își arata acordul condescendent față de hotărârea bunicului său. Cum adică, de Roumanie Medforth Mills? Este alăturarea asta de nume în spiritul constituționalității condiției monarhice a familiei regale românești, fondatoarea României Mari? Sau e vorba de un neobișnuit și neconstituțional rateu regal?