VIDEO FOTO Sibianul care a filmat fața nevăzută a celui mai tare eveniment din România – UNTOLD Festival

duminciuc 1România a arătat pentru prima dată în această vară că are potențial și este în stare să organize un festival care să se ia la trântă cu marile evinimente de gen din Europa. Puțină lume știe însă că la Untold Festival, la Cluj Napoca, a muncit cot la cot și un tânăr din Sibiu. O parte din filmulețele video prezentate de la fața locului pe pagina oficială de Facebook, au ieșit din ”mâna” lui Bogdan Duminciuc.

Chiar dacă Sibiul a privit cu invidie și totodată admirație în curtea celor de la Cluj, la Untold Festival, trebuie știut din capul locului că pentru ca acel eveniment să se vadă la adevărata lui valoare de către cei ce nu au ajuns acolo, a fost nevoie și de mâna unui tânăr sibian, expert în realizarea de hypertimelapsuri. Nu știm dacă până acum ați auzit de Bogdan Duminciuc, dar pe noi ne-a uimit cu creațiile sale și l-am întâlnit și la Untold.
Bogdan nu a fost acolo la plimbare ci ”pe teren”. Iar ceea ce a realizat vă vom arăta în filmările video de mai jos.
L-am prins pe Duminciuc în timpul festivalului și ne-am zis că nu ar strica să ne lăudăm și noi cu el într-un mic articol, așa că i-am dat drumul la poveste.UNTOLD Festival_09
„La Untold Festival am ajuns prin recomandarea unui drag prieten Eduard Schneider, caruia vreau sa ii multumesc pe aceasta cale. Rolul meu a fost sa creez hypertimelapsuri. In echipa pentru care am lucrat, pot sa spun ca am cunoscut niste oameni extrem de talenti si pasionati in ceea ce fac, iar creativitatea si experienta lor, mi-au lasat o impresie placuta. Producatorul din spatele acestei echipe este Laviniu Lazar, el este omul care a reusit sa organizeze si sa puna cap la cap fiecare teaser lansat zilnic pe pagina oficiala Untold Festival. Astept cu nerabdare aftermovie-ul oficial”, spune Bogdan.duminciuc 2
Vis împlint
Duminciuc nu e chiar necunoscut în Sibiu. Prietenii și multă altă lume îi cunosc creațiile, iar ceea ce iese din ”mintea” lui te lasă tot timpul cu gura căscată de uimire. Bogdan a privit oportunitatea de a lucra la Untold în Crew TV – FOTO, ca una perfectă pentru a arăta că POATE. ”Participarea la acest eveniment pentru mine a fost o stimulare a creativitatii, imi plac provocarile cu cat mai grele cu atat mai interesante. Sa stau alaturi de 50000 de oameni care canta si sunt trup si suflet pentru un singur artist, de exemplu Armin van Buuren , pot sa zic ca mi-a creat niste sentimente netraite pana atunci. Daca stau si ma gandesc, acum un an ma uitatam la cate un festival pe youtube in care mixa Fedde le Grand sau Guetta in New York si anul acesta au fost la noi in tara la 2 ore de condus de Sibiu, pot sa spun ca da este incredibil! Se poate si la noi si felicitari organizatorilor!”, ne-a mai mărturisit Bogdan.

Untold-Festival—The-Untold-Stage- de oradesibiu

VIDEO FOTO Sibianul care a filmat fața nevăzută a celui mai tare eveniment din România – UNTOLD Festival
 Cursă continuă de explorare a necunoscutului

Duminciuc nu privește meseria sa ca pe una în care să lucrezi stresat si la limită. Tânărul spune că pasiunea și dorința de noi experiențe, îl fac ca mai tot timpul să își forțeze limitele, iar rezultatele ies de fiecare dată așa cum își dorește. ”Modul meu de a vedea lumea ma ajuta in munca pe care o fac, imi place foarte mult sa experimentez si sa trec peste tot ce este conventional, mereu fortez limitele pana sunt multumit. In Sibiu lucrurile decurg cat de poate de bine, ca in orice domeniu trebuie timp si rabdare sa iti faci munca apreciata, incerc si experimentez mereu , fiecare zi vine cu o informatie noua si o provocare noua si asta ma stimuleaza ca pot invata mereu. La noi orice apare sau se face, carcotasii au mereu ceva de spus, ba ca este copiat, ba ca ii lipseste ceva, din punctul meu de vedere asa se fac lucrurile bune, toate au un inceput, asa evoluam facand si incercand cat mai multe”, mai afirmă Duminciuc.

Untold-Festival—Untold-Festival-Day-2 de oradesibiu
S-ar întoarce la Untold
Bogdan nu crede că Sibiul are de ce să se simtă amenințat în ceea ce privește organizarea de evenimente de calibru. Tânărul din Sibiu mai spune că la anul ar vrea să să întoarcă în echipa de la Untold. ”Nu vad personal de ce Sibiul se poate simti amenintat de Cluj, ar trebui sa invatam si sa luam exemplu, cu cat mai multe evenimente cu atat este mai bine ca ai posibiliatea sa alegi si sa mergi unde iti place. Legat de o colaborare din nou cu cei de la Untold, momentan nu am discutat acest aspect, dar ramane de vazut”, a mai povestit tânărul care a lucrat aproape la foc continuu la Untold.

https://www.facebook.com/UntoldFestival/videos/418771511658377
Află mai multe despre Bogdan Duminciuc și de pe pagina sa de Facebook.

VIDEO&FOTO: Facebook Untold Festival

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică