VIDEO FOTO - Un sfert de milion de oameni la UNTOLD. Cifre impresionante pentru festivalul anului în România

UNTOLD Festival_07Prima ediție a celui mai așteptat eveniment muzical al anului în România, UNTOLD Festival, desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august la Cluj-Napoca, a impresionat peste 240.000 de festivalieri prezenți la eveniment. 170 de artiști au creat o atmosferă memorabilă timp de peste 88 de ore și, în medie, 60.000 de festivalieri s-au bucurat zilnic de prestațiile unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Ultimele două seri de festival au înregistrat vârfuri de audiență în premieră pe URSUS UNTOLD Arena pentru prestațiile headlinerilor Armin van Buuren și David Guetta. Aplauzele pline de energie ale publicului și piesele cântate la unison aproape că au acoperit sunetul focurilor de artificii de la finalul fiecărei zile, printre cele mai speciale elemente care au contribuit la vibe-ul unic al festivalului. UNTOLD Festival_01
“Dorim să mulțumim festivalierilor și comunității clujene pentru că au fost alături de noi. Am avut un public cu un comportament exemplar, care ne-a sprijinit să realizăm o primă ediție de succes. Apreciem înțelegerea comunității locale și vă reasigurăm de toată implicarea noastră de a respecta toate normele referitoare la amprenta în comunitate pe parcursul festivalului, fără de care acesta nu ar fi fost o reușită. UNTOLD Festival_02
Ne bucurăm că după mai bine de șapte luni de muncă continuă, în care am visat și am sperat să creăm un eveniment memorabil, am reușit să oferim publicului o experiență unică în România. Peste 150 de artiști au avut parte de showuri de neuitat la Cluj-Napoca și toți vor să se reîntoarcă anii viitori în fața aceluiași public de neegalat. Eforturile noastre au fost răsplătite de entuziasmul și aplauzele unui public nespus de frumos, pe care sperăm să-l vedem și la ediția următoare“, spune Bogdan Buta, Director General UNTOLD Festival. UNTOLD Festival_06
Festivalierii s-au bucurat pe parcursul celor patru zile de atmosferă unică a orașului din această perioada. Sala Polivalentă și Parcul Central au întâmpinat, la rândul lor, festivalierii cu instalații pe perdea de apă și proiecții de video mapping, dar și concerte și multiplele activițăți de relaxare. Fanii muzicii rock și retro au participat la convertele dedicate din Piața Unirii și Euforia Music Hall, iar la Ștrandul Sun activitățiile de relaxare au făcut preferatele festivalierilor.UNTOLD Festival_04
Vedeta incontestabilă a festivalului a fost scena principală de pe URSUS UNTOLD Arena, a cărei efecte speciale au încântat atât headliner-ii, cât și publicul. AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și ATB sunt doar câțiva dintre artiștii care au comunicat pe conturile lor de Facebook sau Instagram, experiența inedită din cadrul concertelor susținute la UNTOLD Festival, postările lor adunând zeci de mii de aprecieri din toată lumea.UNTOLD Festival_09
Între 29 iulie și 2 august, site-ul festivalului a înregistrat aproape 500.000 de vizitatori unici, cu un minimum de 1.400 de vizitatori aflați simultan pe site în orice moment al zilei. Accesările site-ului www.untoldfestival.com au fost realizate în proporție de 53% de pe dispozitive mobile. Conform datelor analitice înregistrate, peste 75% dintre vizitatori au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani și vin din țări precum: România, Marea Britanie, Germania, SUA, Ungaria, Italia, Franța, Spania, Olanda, Austria. Aplicația de mobil UNTOLD Festival, lansată cu 5 zile înainte de festival, are peste 30.000 de download-uri. UNTOLD Festival_08
Din totalul de participanți, 15% au fost turiști veniți la UNTOLD Festival, din țări precum: Mexic, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, SUA și Canada, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Cehia, Spania.
Aproape 5.000.000 de persoane au interacționat cu pagina de Facebook al festivalului în ultima săptămână, dintre care peste 830.000 de fani au intracționat direct cu pagina prin comentarii, like-uri și share-uri. Spot-ul oficial al festivalului, teaser-ul și videoul de prezentare a scenei principale au cumulat un reach de 1.067.000 și peste 320.000 de vizualizări pe Facebook. UNTOLD Festival_03
Construcția scenei principale însumează: 1.200 mp decor, 306 mp de ecrane video, 533 de lumini și proiectoare, efecte pirotehnice impresionante și 11 variante de proiectare. Din echipa de producție de la scena principală au făcut parte specialiști care lucrează cu Armin van Buuren, Tiesto și Hardwell. Decorul scenei a invitat publicul să se lase purtat într-o lume de basm, să evadeze din cotidian pentru patru zile, în care experențe memorabile sunt puse în valoare de inovații tehnologice.

VIDEO FOTO - Un sfert de milion de oameni la UNTOLD. Cifre impresionante pentru festivalul anului în România

Untold Festival Day 4Together we are writing the Untold story one day at a time! This is the Fourth Day of Multiculturality! #untoldfestival #FourthDayofMulticulturality

Posted by Untold Festival on Monday, August 3, 2015

Ultima oră

Comentariul meu

Publică