Cei mai creativi tineri designeri vor fi premiați în acest weekend la Sibiu

be creativeA IV ediție a Be Creative se bucură de sprijinul unor sponsori și parteneri a căror premii se ridică la peste 4000 de euro. Această susținere, acordată de platforma 1MiSHAP celor mai creativi participanți, va reprezenta un mijloc real de susținere a tinerelor talente în aceste momente de debut ale carierei.

1MiSHAP este primul proiect din România ce își propune să promoveze talentul designerilor autohtoni pe plan internațional. Pornit din ambiția unei antreprenoare din România de a oferi un partener puternic proiectelor de fashion aflate la început de drum, incubatorul 1MiSHAP are dezvoltat un program complex, atât administrativ cât și de promovare, care permite designerilor să se axeze mai mult pe partea creativă a muncii lor. Astfel, incubatorul încurajează actul creativ, susținând dezvoltarea colecțiilor pentru fiecare sezon.
”Sunt multe persoane talentate la noi în țară, cu mare potențial de a deveni personaje importante în industria de fashion. Însă, într-o industrie atât de vastă și dezvoltată, proiectele noi pot întâmpina diverse obstacole precum: găsirea unui producător de încredere, încheierea contractelor cu cumpărătorii sau identificarea unor canale optime de distribuție. Pentru toate acestea și multe alte servicii, noi le suntem alături și îi încurajăm să-și depășească limitele”, a declarat Cristina Cojocaru, fondatoarea incubatorului 1MiSHAP.
Evenimentul are loc în serile de 8 respectiv 9 august, pe podiumul amenajat pe strada Cetății din Sibiu.
Evenimentul  este  organizat  de Cleopatra Models  și  cofinanțat  de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Cei mai creativi tineri designeri vor fi premiați în acest weekend la Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică