Casa de lângă proprietatea din Sibiu a lui Klaus Iohannis se închiria săptămâna trecută cu 600 de euro. Între timp şi-a găsit chiriaşi, iar zvonurile spun că ar fi vorba chiar de ofiţerii SPP deslocaţi la Sibiu.
Imediat după perfectarea actelor, proprietarul, profesorul de fizică Mihai Ungureanu, a părăsit Sibiul, el locuind în SUA de mai bine de 20 de ani. Casa nu a fost locuită în tot acest timp, deşi e o construcţie spaţioasă, cu cinci camere mari, garaj, foişor şi o grădină de 1.000 de mp. Chiria obţinută nu este deloc mare, dat fiind faptul că vecinul Iohannis este păzit în permanenţă de Poliţie, SPP şi Poliţia Locală, iar strada Bâlea este considerată o zonă rezidenţială foarte bună a Sibiului.
Proprietatea a fost închiriată de “o firmă serioasă din Bucureşti”, conform unor surse locale. Însă dinspre zona dispozitivului de protecţie a preşedintelui se aude că această casă ar fi fost închiriată chiar de SPP. Şi nu este deloc imposibil: este greu de crezut că serviciile responsabile de pază şi protecţia cuplului prezidenţial au lăsat să le scape o astfel de ofertă.
Mai mulţi angajaţi SPP au fost dislocaţi la Sibiu imediat ce Klaus Iohannis a devenit preşedintele României. Aceştia sunt cazaţi la un hotel din oraş. Astfel, un imobil aflat chiar în zona perimetrului “zero” nu poate fi decât mană cerească pentru SPP. Rezolvă atât problema acoperirii unui flanc, cât şi pe cea a cazării ofiţerilor. La casa respectivă nu răspunde nimeni. Un ofiţer SPP ce se afla în curtea familiei Iohannis i-a spus reporterului ziarului Libertatea că nu locuieşte nimeni acolo.
Sursa: www.libertatea.ro