biertan

De sâmbătă, peste 50 de vârstnici au o casă nouă la Biertan. A fost finalizat şi inaugurat Căminul de aici, în care au fost investite peste 9,5 milioane de lei, fonduri alocate exclusiv din bugetul Consiliului Judeţean Sibiu.

Lucrările au început în anul 2011, în mandatul președintelui Martin Bottesch, și au continuat și s-au finalizat în mandatul actualului președinte, Ioan Cindrea, aspect considerat un act normal de ambii președinți – într-o administrație publică locală normală, cineva începe ceva, un proiect, o investiție, iar următorul o finalizează.
Centrul de Îngrijire și Asistență de la Biertan este prevăzut cu 40 de camere, capacitatea de cazare fiind de 80 de locuri. Camerele sunt dotate cu televizor LCD și au baie proprie. Vârstnicii au la dispoziţie o sala de kinetoterapie, sala de masaj, cabinet de consiliere psihologică, sala de socializare și activități, capelă.
“Să dea Dumnezeu ca în acest cămin nou să vă simțiți mult mai bine decât în vechiul centru unde ați locuit până în urmă cu trei zile. Cred că acest cămin pe care îl inaugurăm azi este un lăcaș de referință pentru asistența socială din județul Sibiu și îmi place să cred că este cel mai modern din țară. Consiliul Județean Sibiu a creat un etalon în ceea ce privește îngrijirea persoanelor vârstnice”, a spus Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, în fața celor peste 50 de beneficiari ai Centrului de Îngrijire și Asistență Biertan

căminul pentru vârstnici de la biertan a fost inaugurat. este cea mai mare investiţie socială a consiliului judeţean sibiu


Centrul de Îngrijire și Asistență Biertan este o instituție de asistență socială de tip rezidențial care oferă servicii specifice pentru asigurarea și promovarea unei vieți sănătoase, active, sigure, împlinte, decente și demne, pentru persoanele vârstnice cu sau fără handicap, care nu au întreținători legali, posibilități materiale de asigurare a întreținerii în propria familie și sunt dependenți de servicii sociale de bază.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică