Crucea Roșie Filiala Sibiu oganizează cea de-a XIV-a ediție a taberei “Leaders for Tomorrow”, la Hosman.
Un punct de interes major urmărit prin activitățile derulate de Crucea Roșie vizează educația șitineretul. Astfel, Filiala Sibiu a Crucii Roșii Române organizează, anual, o tabără pentru tineret,în cadrul căreia participanții vor obține noi abilități de comunicare, lucru în echipă, voluntariat.Anul acesta tabara Leaders for Tomorrow se va organiza în localitatea Hosman, în curteaBisericii Evanghelice, în perioada 3-7 august 2015. Programul este conceput astfel încâtparticipanții să-și însușească noi cunoștințe legate de acordarea de prim-ajutor, misiunea CruciiRoșii, Drept Internațional Umanitar, dar să se și distreze la seara de film în aer liber, carnaval șifoc de tabără. Taxa de participare la tabără este de 150 de lei.
Cei interesaţi trebuie să ştie că vor dormi în corturi, şi că informaţii pot obţine la la 0269 217646 in intervalul 9 – 15 de luni pana vineri.
Crucea Rosie Romana, înfiintată in 1876, este o organizatie neguvernamentală de interesnational, avand ca misiune prevenirea si alinarea, în mod impartial a suferintei umane în oriceîmprejurare, fără nicio discriminare bazată pe cetatenie, nationalitate, rasă, sex, religie, varstă,apartenentă militară, socială sau politică. Principalele domenii de activitate sunt: promovareavalorilor umanitare, pregătirea si interventia în cazul unui dezastru, promovarea sănătătii siasistenta persoanelor la nivel comunitar.