Sibiul duce lipsă de spaţii comerciale de tip mall, actualul magazin de acest fel fiind insuficient pentru sibiencele împătimite de shopping. Pe masa autorităţilor există documentaţia pentru două astfel de constucţii. Pentru una dintre ele, cea de lângă Podul Gării, urmează aprobarea în Consiliul Local. Celălalt mall, ce se va construi lângă Teatrul Radu Stanca, se află de abia la stadiul de discuţii.
Mall spaţios, cu spaţii de relaxare şi zone verzi
Întregul complex de lângă Podul Gării va avea o suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi. Pe lângă magazinele care vor face deliciul domanelor şi domnişoarelor, sibienii vor avea unde să îşi petrecă timpul liber, pentru că vor fi deschise restaurante, cafenele, supermarketuri şi un cinematograf. Locuri de parcare vor fi suficiente, pentru că vor fi amenajate atât pe două niveluri în subteran, cât şi pe terenuri private. Copiii vor avea locuri de joacă amenjate atât în interiorul mall-ului, cât şi pe terasele de pe ultimul planşeu.
Proiectul va intra în dezbaterea Consiliului Local, după ce a trecut deja de consultarea publică.
Mall-ul din centru…..mai durează
Cât despre proiectul mall-ului de lângă Teatrul Radu Stanca, acesta se află încă de abia la stadiul de idee. Pentru că el va fi corelat cu noul Centru de Conferinţe de la Cazarma 90, dar şi cu noul proiect pentru Teatrul Radu Stanca, va mai dura ceva până la demararea lucrărilor.
“E clar că sunt două proiecte care trebuie corelate pentru că este o zonă foarte importantă și pentru că este în perimetrul istoric și nu se pot dezvolta diferit aceste proiecte. Vom vedea cum facem PUZ-ul pentru Centrul de Conferințe și Spectacole. Eu spun că anul acesta vom ști sigur ce se va face acolo. Cei care vor să facă acel centru comercial de tip mall, depind în primul rând de ceea ce stabilește PUG-ul ca să vadă ce se poate face acolo. (..) Este exclusă posibilitatea apariției unui Mall foarte înalt. Ei sunt cu siguranță interesați să investească acolo. Din discuțiile purtate cu ei, au interes ridicat ca să investească în aceea zonă și au fost deschiși la propunerile venite din partea noastră”, a declarant Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.