Patru accidente cu cinci victime. O fetiță este grav rănită și un motociclist a fost acroșat pe DN7!

Numai puțin de patru evenimente rutiere au avut loc în weekendul trecut în județul Sibiu. Cinci persoane au fost rănite, iar din păcate în starea cea mai gravă este o fetiță de patru ani, ce a fost lovită de o mașină pe strada Enescu din Sibiu. moto

Femeie acroșată de o mașină la Agnita
În data de 24 iulie, în jurul orei 21.00, Poliţia Oraşului Agnita a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că o persoană a fost victima unui accident produs pe str. Spitalului din localitate. Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la faţa locului au constatat faptul că o tânără de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul pe str. Spitalului, a surprins şi acroşat uşor cu oglinda o femeie care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pietonul a fost uşor accidentat, poliţiştii rutieri continuă cercetările.

Fetiță lovită în Sibiu
În data de 25 iulie, în jurul orei 14.50, pe str. G. Enescu din municipiul Sibiu, un copil de 4 ani a fost accidentat de un autoturism. Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu care s-au deplasat la faţa locului au constatat faptul că o fetiţă de 4 ani, aflată pe partea carosabilă, a fost surprinsă şi accidentată de un conducător auto de 21 de ani. Copilul a suferit vătămări corporale grave. Poliţiştii rutieri continuă cercetările.

Două persoane rănite în urma unei tamponări
În data de 26 iulie, în jurul orei 12.30, la intersecţia străzilor L. Blaga – Independenţei din municipiul Sibiu s-a produs un accident rutier în urma căruia 2 persoane au fost uşor rănite. Accidentul s-a produs în următoarele împrejurări: un bărbat de 32 de ani, sibian, în timp ce conducea autoturismul pe str. L. Blaga, în intersecţia cu str. Independenţei nu acordă prioritate de trecere unui autoturism condus de un sibian de 40 de ani, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. Două persoane au fost uşor rănite în urma accidentului rutier. Poliţiştii rutieri continuă cercetările.

Motociclist accidentat
Un alt accident rutier s-a produs în data de 26 iulie, în jurul orei 14.30, pe DN 7, în afara localităţii Veştem. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, având direcţia de deplasare Tălmaciu – Sibiu, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, îl loveşte în partea din spate şi îl proiectează într-o motocicletă, care la rândul său este proiectată în autoturismul din faţă. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a tânărului de 19 ani aflat pe motocicletă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările. foto: arhiva

Ultima oră