MarianSimon

Turnul Sfatului, obiectiv emblematic pentru Sibiu va găzdui expoziţia graficianului Marian Simion. Expoziţia se numeste “Fiinţare” si se va derula între 1 august și 15 septembrie la etajele 5 si 6.

Proiectul “Fiinţare” aduce o serie de 30 de lucrări de grafică, realizate de artist fie în acest an, fie în cursul anului 2014. “Fiinţare” continua firesc “Fiinţa”, un proiect de anvergura, pornit anul trecut, tot la Sibiu, și care va continua în anii următori cu două noietape de creaţie.Marian Simon transpune pe hârtie stări profunde, declanșate de întalnirea cu muza sa, care i-a schimbat iremediabil legenda personală. “Fiinţa” și “Fiinţarea” sunt termenii generici prin care opera sa poate fi descifrată, singurele indicii pe care artistul le oferă privitorului, lăsăndu-i libertatea să descopere singur, prin prisma propriilor experienţe și trăiri, mesajele lucrărilor, rămase în mod voit fără nume.
“Mă inspiră propriile vise, dar uneori și visele celor din jur. Gândesc, lucrez și simt în contrast absolut de alb și negru. Nu simt culoarea, de aceea pot spune că sunt grafician pur-sange. Tehnica preferată este desenul în peniţă, în asociere uneori cu laviul de acrilic.” Spune Marian Simion.
Lucrările sunt realizate într-o tehnică personală dezvoltată de artist de-a lungul timpului, peniţa și laviu de acrilic. In mod intenţionat, lucrările nu au nume, lăsând privitorul să își găsească propriul drum și propria interpretare. Toate lucrările au dimensiunea de 70 cm x 100 cm și sunt realizate pe hârtie manuală.

Expoziţie inedită în Turnul Sfatului. Vezi ce poţi vizita

Ultima oră

Comentariul meu

Publică