ITV_Weekend_LogoDouă zile libere, un sfârşit de săptămână călduros, şi multe evenimente în Sibiu. Ne-am interesat pentru voi ce se întâmplă interesant, ca să nu aveţi timp de plictiseală.

Vineri, de la ora 20:30, în Piaţa Mare, are loc ultimul concert din seria “Povestea Naiului”. Organizatorii pun la dispoziţia sibienilor 1000 de scaune, iar pentru participare nu se percepe nicio taxă. Dacă ajungeţi la concert o să îi auziţi cântând pe Delia, Ozana Barabancea, gheorghe Zamfir, Radu Nechifor, Taraful Marin Alexandru, Cvintetul Vocal Anatoly și Johnny DaMix

Ce facem în weekend la Sibiu. Recomandări pentru timpul liber!

Sâmbătă, la Sala Thalia, de la ora 19, va avea loc un recital al Filarmonicii Sibiu, ce va fi condusă de cei 9 dirijori străini care participă la cursurile Jeunesses Musicales. Melomanii vor asculta creaţiile lui Mozart, Strauss, Brahms, Beethoven, Dvorak, Weber și Shostakovich.
Accesul la eveniment se face pe baza unei invitați care poate fi descărcată online de aici.

Sâmbătă şi duminică în Piaţa Mică continua Sibiu Sands, iar pe platoul de la Jina are loc a 45-a ediţie a Festivalului “Sus pe muntele din Jina”. Sâmbătă, al ora 21 are loc primul concert, iar duminică evenimentele încep de la ora 11 cu o parade a portului popular.

Până luni, Muzeul în aer liber găzduieşte “Târgul Internaţional de olărit Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Țara Bârsei”. Dacă mergeţi în muzeu veţi vedea demonstraţii practice de olărit şi gătit, şi veţi putea cumpăra produsele realizate în timpul demonstraţiilor.

Dacă niciunul din aceste evenimente nu vă face cu ochiul, puteţi doar să vă relaxaţi la una dintre piscinele din oraş sau împrejurimi. Citiţi aici care sunt acestea şi ce tarife au.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică