141296_dsc00025Mii de sibieni îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui. Că petreceţi sau nu, tradiţia spune ce e voie şi ce nu e voie să se facă azi. Ţineţi cont de datină dacă vreţi să vă meargă bine restul anului.

Cine e Sfântul Ilie?
Sântilie, cum îi zic bătrânii, este cunoscut ca un personaj mitologic despre care legenda spune că a fost ispitit de diavol să îşi ucidă părinţii. Ar fi petrecut apoi tot restul vieţii în pocăinţă pentru a-şi ispăşi păcatul de moarte. De atunci, se spune că Sfântul a ales să se răzbune pe forţele întunericului şi să lupte împotriva lor.
Sfântul Ilie mai este supranumit şi Zeului solar, ziua de astăzi fiind considerată mijlocul sezonului pastoral, când ciobanii îşi coboară în fiecare an turmele de la stână.

Datina
Dacă te afli din întâmplare într-o pădure de carpeni, atunci cu grea încercare te-ai pricopsit, căci tocmai aici se ascund dracii înfricoşaţi de Sfântul Ilie, spun bătrânii.
În vechime se obişnuia ca în ziua de 20 iulie să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti, târguri, iarmaroace, unele păstrate până în zilele noastre.
În noaptea de dinaintea zilei de 20, fetele se duceau pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă.
Dacă în noaptea dinspre Sf. Ilie visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumosi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor faceau bube în gură.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie
– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină)
– îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană
– se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor
– se duc berbecii la berbecar
– dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile

Ultima oră