În ultimul timp, se întâmplă să citesc știri ce mi se par, la început, „pozitive”, pentru ca, la sfârșit, să-mi provoace dezamăgiri vecine cu disperarea! Păi, spuneți și d-voastră, cum să nu mă simt profund dezamăgit, după ce aflu că Petronia (Perla) Scripcariu, o superbă tânără țigancă, din Botoșani, a terminat cu bine, în acest an, Bacul, dar a ales să plece în Anglia! Să recunoaștem că nu ne mai miră știri de felul acesta. Românii sunt liberi să trăiască unde vor. Totuși, mi-este greu să mă consolez că avem soarta unei țări-pepinieră de oameni performanți, condusă de-o clasă politică total depășită de competiția integrării europene! De-ar fi să vorbim doar despre acest subiect, numai o minte zglobie ar mai face aprecieri generale: România de astăzi se află pe o direcție bună, cum a declarat, zilele trecute, Victor Ponta, după ce a ales să devină simplu pesedist, dar să rămână prim-ministru… Dacă am fi pe o direcție bună de guvernare, pentru învățământ și încurajarea investițiilor în economie, sunt convins că mai puțini tineri buni ar pleca și destui tineri ar găsi motive să se întoarcă din țările unde s-au specializat, într-un domeniu sau altul.
Așadar, cu știrile politice e mai clar: totul e, în diverse variante, negativ, începând cu titlul până-n adâncul conținutului. Cazul fetei din Botoșani e însă altceva. Pe subiectul acesta, avem politici de politici, care mai de care politically correct și pozitiv discriminatorii, și uite că și cei mai buni dintre „romi” aleg plecarea din țară. Cum adică, chiar nu suntem în stare să avem o înțeleaptă guvernanță? Trăim laolaltă cu țiganii de sute de ani. Le-am adoptat multe vorbe și gusturi, mentalități și obiceiuri. De-un veac jumate i-am dezrobit și, totuși, parteneriatele sociale cu ei ajung- îngrijorător de multe – bad ending stories…
De unde ni se trage convingerea (pe care foarte des am întâlnit-o) a „imposibilății” socializării țiganilor? Și, pentru că puțini români le dau șanse (irosite și acelea de ei înșiși, nu de puține ori), țiganii sunt marginalizații, la propriu și la figurat, ai satelor și orașelor. La rândul lor, nici ei nu dau mulți bani pe noi, românii, din cauza stigmatului antonescian și pentru că avem ce avem cu lipsurile și slăbiciunile lor. Oare lipsurile și slăbiciunile lor sunt mai lipsuri și mai slăbiciuni decât ale noastre? Mister. Un mister precum cel legat de menținerea separării culturale a populației din România, din motive etnice, lingvistice și tradiționaliste. (Câți români cunosc culturile maghiară și săsească? Despre alte relații între culturi „conlocuitoare” nici nu mai vorbesc.) Am ieși, poate, din acest mister numai dacă am fi cu toții creștini practicanți. Pentru că în creștinism asemenea bariere dispar. Din păcate, despre acest „amănunt” doar preoții vorbesc. Și nici aceia toți. Sunt destui cei care încă mențin barierele interetnice. Și uite-așa, din motive ascunse minții obișnuite, asemenea subiecte se transmit nelămurite, dacă nu cumva, tabu, din generație în generație. Și tot așa, până la calendele grecești!
[De-o mie de ani, pe meleagurile pe care noi le numim „mioritice”, crezând că sunt numai ale noastre, s-au așezat, alături de urmașii locuitorilor din primul mileniu creștin, unguri și sași, evrei și țigani, turci și tătări, ruși și polonezi, greci, sârbi, cehi, slovaci și mai știu ce alte nații or mai fi venit. Din tot acest uriaș melting pot etnic și cultural cum s-au „ales” unii doar români? Cum s-a păstrat (aproape 2000 de ani!) sămânța daco-romană nealterată, pentru a avea pretenția, astăzi, că vorbitorii nativi ai limbii romanice sunt descendenți direcți ai populației despre care ne „vorbește” Columna lui Traian din Roma?]
Mă întorc la Perla din Botoșani, cea care, în toamnă, va pleca spre Regatul Unit al Marii Britanii, Scoției și Irlandei de Nord. Nu să bată străzile în așteptarea unui pound, ci să studieze la școli superioare (cinci au fost cele care au agreat-o deja) – după propria ei mărturisire – atât cât va fi nevoie pentru a ști să conceapă proiecte de coeziune socială. Pentru asta visează să înființeze un ONG în Anglia. În acest timp, noi rămânem cu regii, împărații și guvernatorii „romilor de pretutindeni”, cu fetele, de 12-14 ani, ieșite la cerșit, gravide sau cu puradei atârnați de ele ciorchine. Și cu toți cei care vor să trăiască bine pe repede înainte, ignorând regulile de conviețuire socială. Mai rămânem cu politicile destinate lor, dar pe hârtie, pe care țiganii n-au cum să le știe, nici nu se grăbesc să le afle. Dar pentru asta există comisii județene speciale conduse de prefecți. Ați auzit însă de aceste forme instituționale publice de lucru, în spinosul domeniu al coeziunii sociale? Ați auzit să fi adus ele, în ultimii 15 ani, vreun plus de apropiere a maselor de țigani de rosturile sociale actuale și de viitor? Nu cred. Pentru cei mai mulți, important e să supraviețuiască. Oricum – așa cum știu dintotdeauna. Pentru alții, important e să se închidă în tradiții și obiceiuri, iar pentru cei mai puțini, să trăiască în palate kitschoase și averi făcute… numai ei știu cum. În mintea lor, ce se întâmplă cu societatea românească (în afara legăturilor cu existența lor) va rămâne un subiect deloc interesant.
În ce privește viitorul ei, domișoara Petronia Scripcariu, din Botoșani, în loc să devină Perla coroanei din Palatul „Regelui romilor de pretutindeni”, din Turnișorul Sibiului, are șansa de-a ajunge Perla coroanei din Palace of Westminster, din Londra.
