Razie a poliției în piețele și târgurile din tot județul. Amenzi de zeci de mii de lei și produse confiscate!

CONTROALE OPC IN PIATA VASILE AARON SIBIU (12)Poliţiştii sibieni au desfăşurat în perioada 10 – 12 iulie ample acţiuni în vederea creşterii vizibilităţii activităţilor desfăşurate de structurile Poliţiei  Române pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în zona unităţilor de alimentaţie publică, precum şi în domeniul circulaţiei rutiere.

La acţiuni au participat peste 500 de poliţişti, din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase.
În perioada de referinţă au fost desfăşurate  279 de controale şi verificate 253 de societăţi comerciale, fiind constatate 12 infracţiuni, din care una de evaziune fiscală şi aplicate 842 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 24.280 de lei.
Spre exemplu, în urma verificărilor efectuate în data de 10 iulie în pieţele agro-alimentare au fost identificate numeroase nereguli, precum: produse agricole şi fructe fără documente de provenienţă, comercializarea de produse altele decât cele din atestatul de producător şi lipsa carnetelor de comercializare pe timpul transportului. Au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 în valoare de 39.400 de lei, fiind confiscate 1.500 kg produse. foto: arhiva

Ultima oră