Scandalul Grecia –UE, departe de final, ne ajută să înțelegem ce înseamnă să minți (să ascunzi adevărul) la nivel înalt. O dată, au mințit autoritățile unionale, când au transferat datoriile Greciei din bănci private, în băncile centrale. Acest lucru a transformat problema într-una rezolvabilă doar prin ridicarea austerității la cote extreme, în frumoasa Eleda. Unionalii au urmărit să salveze mediul bancar privat de efectele restructurării datoriei grecești. Dar au încărcat sarcina contribuabililor occidentali. Și, cum politicienii occidentali au un al șaselea simț – frica de pierderea încrederii alegătorilor lor -, s-a ajuns în impasul actual. Pe de altă parte, autoritățile grecești au mințit și ele, de ani de zile, propriul popor, ascunzându-i îndatorarea repetată și tot mai grea a țării față de finanțatorii străini. Guvernanții de la Atena au jucat cartea stăpânului dornic de-o viață liniștită, profitând de supușenia ignorantă a servitorului. Ani de zile, grecii au trăit într-un „paradis fiscal”, cu știință de la stăpâniri (națională și unională), până în ziua în care finanțatorii s-au hotărât să rupă coada minciunii…
Culmea minciunii scandaloase a fost când guvernanții de la Atena s-au gândit să-i cheme pe oameni la referendum. Să răspundă dacă vor să trăiască cu pensii și salarii tăiate, cu limitări la sumele de bani scoși din bancomate și inflație mare, practic cu strângerea curelei la ultima gaură. Cine a crezut că grecii vor vota DA pentru o asemenea perspectivă a fost neinformat sau prost. Mergând pe mâna propriilor guvernanți, ei au răspuns cu firescul NU. Ceea ce însemna, pentru mulți dintre ei, un refuz categoric de-a se lăsa „cotropiți” de finanțatorii europeni. Chiar fostul lor ministru de Finanțe spunea mândru despre concetățenii lui, după triumful NU-ului, că nu mai vor să trăiască în „sclavia datoriilor”. O țară mică învingea UE, în imaginația înflăcărată a lui Varoufakis. Ceva asemănător cu David contra Goliat, nu? Astăzi, însă, după o săptămână, autoritățile unionale le-au dat motive să înțeleagă că NU-ul din 5 iulie o să coste din greu Grecia, în nervi, bani și speranțe irosite.
Stau și mă întreb cât de naiv poți să fii, să crezi că orgoliul occidentalilor putea fi înfrânt de pofta de viață à la grecque? Adică să te prezinți – după referendumul victorios al NU-ului antieuropean – la o nouă rundă de negocieri cu panzer-ul finanțelor unionale, cu același prim-ministru, Alexis Tsipras, care, cu o săptămână în urmă, le vorbea grecilor ca un adevărat urmaș al lui Manolis Glezos, marele prieten al URSS, după WW II? Să fii Tsipras și să crezi că occidentalii mai pot avea încredere în tine? Asta, da, curat naivitate disimulată (sau viclenie?) demnă de mitologicul personaj Ahile! Începând de ieri, toată lumea se întreabă ce se va întâmpla cu Grecia. Rămâne sau nu în zona Euro? Mai are sau nu viitor (în) UE? Cine va ști să răspundă corect va salva nu doar Grecia, ci și întreaga UE!
Cred că România are numai de învățat urmărind atentă ce se întâmplă cu frații ortodocși de la sud. Deocamdată, la București, domnii politicieni se țin de declarații care mai de care mai originale, fiind conștienți că „focul” de la Atena ar putea ajunge, într-o singură zi, la nordul Dunării. Fostul președinte îl face pe actualul președinte „papagal fără pene”, pentru că, vezi doamne, a fost mințit de actualul premier, pe chestiunea salariilor nesimțite ale înalților demnitari. Probabil că așa se explică de ce actualul președinte a salutat ridicarea plafonului acestor salarii (cum ar fi putut să nu fie de acord?), având convingerea că subiectul fusese tratat cu populism ani de zile. Mai departe… Actualul premier zice că n-a știut de salariile nesimțite pe care și le-au tras demnitarii, fiind ocupat să-și repare genunchiul la frații turci. În schimb, fostul premier interimar, privind printre gene, îi spulberă declarația sec: „A știut!” La rândul lor, pândarii național-liberali se joacă pe terenul demagogiei parlamentare, reclamând tot ce apare din partea puterii la CCR. Cum știm de mult, lupta din parlament nu se dă, la noi, pe idei, ci pe putere-cu-orice-preț!
În acest răstimp, românii de dincolo de Prut și-au exprimat dorința reunificării cu România. Subliniez, românii, pentru că actuala Rep. Moldova nu e doar a lor! În orice caz, bine fac. Odată și-odată – când va veni ceasul Domnului cu generația de politicieni responsabili! – va trebui pus în discuție europeană dictatul din 1939!
Până atunci, președintele Iohannis și-a manifestat, în felul său propriu, regretul că nu poate primi delegația plecată din Chișinău la 5 iulie. Domnia sa trebuia să plece la Bruxelles, acolo unde tocmai a fost anulată discuția la nivel înalt pe seama ciorbei balcanice à la grecque. Bun, dar asta n-a schimbat datele. De ce? Pentru că familia prezidențială avea deja luate biletele de avion pentru Spania. Dar cu „Departure” nu de la București, ci de la Sibiu. Drept urmare, avionul a venit (cu ziariștii acreditați) să-i ridice pe cei doi din orașul lor natal. Vedeți, asta-mi place mie la familia prezidențială a României: rămâne constantă cu ea însăși! Mă refer la modul propriu de a-și trăi sentimentul deplin al puterii. Eh, până la urmă e o nimica toată!, vor zice unii. Delegația basarabenilor a purtat totuși discuții. Cu… consilierii președintelui! Subiectul reunificării istorice a românilor? Și ăsta tot o nimica toată e!
NU vi se pare că președintele Klaus Werner Iohannis mestecă într-o ciorbă à la grecque, dar cu iz à la roumaine?
P.S. După ce am terminat de scris acest comentariu, am aflat că Victor Ponta s-a retras din funcțiile de partid. Păi, nu din funcțiile astea, cred eu, așteaptă Europa demisii, agasată de tsiprașii balcanici mincinoși. Europa așteaptă demisii din funcții mai importante. De fapt, am impresia că, în prezent, așteaptă două demisii importante ca să dreagă ciorba din Balcani…
