foto – rompetrol a deschis o nouă benzinărie în sibiu

ropmetrolGrupul care deține lanțul de benzinării ale Rompetrol, a inaugurat zilele trecute o nouă stație de carburanți în municipiul Sibiu. Aceasta se află situată pe Calea Șurii Mari, în apropiere de Târgul Obor. Investiția se ridică la peste 1,3 milioane euro.

Până la sfârşitul acestui an Rompetrol îşi propune să extindă reţeaua din România cu alte 11 staţii noi de alimentare. Investiţia totală în aceste proiecte se ridică la aproximativ 18 milioane dolari.
„Benzinăria are nevoie de trei până la şase luni pentru a atinge starea de maturitate. Suntem siguri că staţia va vinde, pentru că prezintă un concept nou şi clienţii noştri vor aprecia acest concept. Săptămâna trecută am deschis o staţie în Sibiu, iar săptămâna viitoare vom inaugura o altă benzinărie în localitatea Petea, judeţ Satu Mare”, a declarat Vlad Rusnac, directorul general al Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului Rompetrol.
În 2016, suma alocată de grup pentru construcţia de benzinării se ridică la 20 milioane dolari. Comparativ, în 2014 Rompetrol a deschis o singură benzinărie în România, concentrându-se pe rebrandingul staţiilor.
„Rompetrol va deschide anul viitor 19-20 de staţii. Benzinăriile vor fi pe tot teritoriul României”, a precizat Rusnac.
Până la jumătatea a anului, 117 de staţii de distribuţie au fost modernizate, iar alte şase vor fi adaptate noului concept în urma procesul de rebranding până la finalul lui 2015.

foto – rompetrol a deschis o nouă benzinărie în sibiu


Staţia Rompetrol Viilor este prevăzută cu pompe de ultimă generaţie, iar pe baza unui sistem de iluminat interior – exterior şi de semnalistică cu tehnologie LED, consumul de energie este redus cu 20%.
În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică