Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul de Psihiatrie s-au aflat zilele trecute sub lupa unor comisii de evaluare în vederea obţinerii acreditării. Punctajul obţinut de ambele instituţii a fost unul satisfăcător.
Preşedintele Ioan Cindrea, prezent luni, 6 iulie, la întâlnirea cu managerii unităţilor medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu a felicitat întreaga conducere a celor două spitale pentru rezultatele obţinute. „Doresc să mulţumesc public întregului personal al celor două spitale. M-a impresionat tare mult solidaritatea de care au dat dovadă toţi şefii de secţie, medicii, asistentele, infirmierele şi personalul administrativ. Toată lumea a muncit pentru acreditare, proiect pe care îl pregătim de 3 ani”, a spus Ioan Cindrea.
Discuţiile au continuat cu punctarea stadiului principalelor investiţii şi achiziţii prevăzute pentru acest an la cele trei spitale (Judeţean, de Psihiatrie şi de Pneumoftiziologie). Modernizarea spitalelor este un obiectiv prioritar pentru Consiliului Judeţean Sibiu, iar pentru rezolvarea reabilitării tuturor clădirilor se urmăreşte atragerea de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, şi se intenţionează şi apelarea la împrumuturi bancare.
La întâlnirea cu conducerea instituţiilor medicale finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu au mai participat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, Gabriel Budescu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Florin Cioloboc, directorul Serviciului Ambulanţă Sibiu, Felicia Tărnăuceanu şi liderul Sindicatului SANITAS Sibiu, Dan Pirnoiu.