Cazul Sima*

* Acest comentariu l-am publicat în decembrie 2012, în plin scandal mediatic avându-l ca erou pe brokerul Cristian Sima. Două motive imediate mă determină să-l public din nou, în afara faptului că mi se pare încă de actualitate: 1. după aproape trei ani de fuga sa din țară, anul acesta a apărut cartea lui Cristian Sima „Marea spovedanie”, în care descrie cu lux de amănunte aventura sa pe piața bursieră de la noi (inclusiv cea de la Sibiu); mi se pare o carte interesantă, mai ales prin detaliile concrete despre nume grele din politica românească și amestecul lor (imoral sau ilegal) în lumea afacerilor; 2. astăzi, 5 iulie, am fost martori ai intrării Greciei într-o nouă criză financiară, în contextul național al incapacității de plată a datoriilor externe. Refuzul grecilor de-a accepta măsuri excepționale pentru a ieși din situația critică în care se află, ar trebui să ne dea de gândit. Se dovedește că politicienii sunt mereu gata să se întoarcă la popor, după ce ani de zile i-au ascuns adevăruri dureroase. Despre asemenea adevăruri ne vorbește și Cristian Sima în spovedania sa. Se știe că aceste adevăruri se întorc brutal, de cele mai multe ori, împotriva oamenilor, și nu a celor care i-au mințit prin omisiune sau pur și simplu. Ca și acum doi ani, rămân la convingerea că nici scandalul provocat atunci și nici mărturisirile „brokerului fugar” de-acum nu vor avea efectul trezirii la timp a societății noastre din somnul adânc al corupției. Corupția este o componentă logică, raţională, funcţională şi implacabilă a societății noastre. Mai logică, mai raţională, mai funcţională şi mai implacabilă decât ea. Corupția este o articulaţie a societății, o metaforă, dar şi o patologie a ei. Corupția este o componentă obligatorie a sistemului. Corupția se dezvoltă datorită statului şi-şi adaptează comportamentul faţă de acesta.

**

Cazul brokerului Cristian Sima va fi ignorat, până la uitare. Am această convingere. Cel mult, vom mai auzi, din când în când, ştiri pe seama vreunui client de-al său, nemulţumit de modul în care i-a administrata banii pe bursă. De aceea „depoziţia” lui Sima, în recentul interviu acordat postului B1TV, va rămâne document de arhivă. Doar atât. Din tot ce-a spus faimosul broker, mi se pare relevantă, pentru popor, trimiterea la contextul social in care şi-a derulat afacerea (privată): e nevoie ca românii să se trezească din indiferenţă, să identifice cauzele reale şi adevăraţii vinovaţi pentru tot ce-i nemulţumeşte. Folosind legea şi libertăţile democratice! „Poporul român trebuie să înţeleagă un lucru: problema e că noi fiecare înţelegem că a da o mică atenţie la profesor, la doctor, nu e nimica. Asta e grav. Asta e baza sistemului”, consideră omul care, nu cu mult timp în urmă, a pus pe jar câteva vedete autohtone, foşti clienţi de-ai săi, iubitori de grabnică prosperitate.

Şi cine n-ar recunoaşte că, la noi, baza sistemului este mita? Fapta imorală şi ilegală săvârşită cu bună ştiinţă, cu convingerea că altfel nu se poate trăi în România. Care faptă n-a fost inventată de democraţia postcomunistă, nici de comunism, nici de monarhia constituţională. Nici un istoric n-ar fi în stare să lămurească exact de când ne mituim intre noi pentru cele mai mici, până la cele mai mari interese personale sau de grup. Românul a ajuns să mituiască nu neapărat că vrea, ci pentru că aşa se „descurcă”, adică supravieţuieşte, indiferent că este vorba de serviciile statului, afaceri şi administraţia publică, de sistemul de educaţie şi cel de sănătate. Mita s-a lipit de peisajul social autohton ca marca de scrisoare. Râdem, glumim, consumăm frenetic spectacole de divertisment pe seama ei, dar până la urmă, când e vorba de viaţă şi moarte, n-o uităm. Ea ne vine în ajutor. E adevărat, şi alţii practica mita. Numai că alţii reuşesc s-o ţină sub controlul legii, la un nivel care la noi e departe, departe de-a fi atins. Vor spune unii că, iată, de-un timp încoace, s-au pus în mişcare rotiţele anticorupţiei. Nu-i contrazic. Dar nu vi se pare că sunt manevre disperate (cu sabia angajamentelor europene deasupra statului)? Sunt zile cu avalanşe de anchete şi arestări, ca într-o perpetuă stare excepţională. În fine, aşteptăm, fără speranţe prea mari, zile în care românu’ să nu mai aibă motive să spună: „Dom’le, degeaba se agită ăştia. La noi, nu se poate fără mită!”

În critica sa (atunci când detaliază modul în care a lucrat, ca broker, în hăţişul de norme, obiceiuri şi mentalităţi dâmboviţene) – şi, mai ales, ca semnal de alarmă, cazul Sima mi se pare a fi din familia celor care, la noi, chiar dacă sunt de bună intenţie, nu produc efecte imediate asupra sistemului social-politic. Ceva în genul cazului Goma, din 1977, sau, mai trist, al artistului amator braşovean Liviu Corneliu Babeş, din 1989. Aşadar, în vremuri în care majoritatea românilor era convinsă de răul sistemic în care trăia. Dar cine s-a solidarizat cu Goma, după ce a anunţat public adeziunea sa la Carta ’77, celebră pentru iniţierea unei mişcări europene de solidarizare antitotalitară şi anticomunistă? Din câte ştim, în România, o minoritate nesemnificativă pentru ca regimul să se simtă în pericol. Dar, în 1989, ce efect social imediat a avut sinuciderea lui Babeş, pe pârtia de schi din Poiana Braşov? Tragica sa moarte n-a împiedicat tragediile din decembrie. Mai mult, nici astăzi nu se vorbeşte despre curajul sinucigaş al lui Babeş, aşa cum, de exemplu, vorbesc cehii despre studentul Jan Palach, care şi-a dat foc în faţa tancurilor sovietice invadatoare, în august 1968.

În discuţia cu jurnalistul de la B1TV, Cristian Sima spunea, la un moment dat, că numai atunci când clasa mijlocie pierde ceea ce a acumulat, numai atunci ea se revoltă faţă de un sistem social-politic. Aşa cum, în opinia brokerului, s-a întâmplat în Franţa anului de graţie 1789, când revolta „stării a III-a” s-a îndreptat împotriva absolutismului monarhic, pentru că sistemul dorea să iasă din criză economică pe spatele micii nobilimi. După acest model, pătura mijlocie a poporului român ar trebui să ia, astăzi, de piept sistemul corupt, ce paralizează întreaga noastră societate. Numai aşa mai poate fi eliminat răul ce traversează generaţiile. Din păcate, românul s-a obişnuit cu corupţia de „sus” până „jos”. Şi pe asta mizează capetele caracatiţei româneşti. De aceea sunt destule asemenea capete care doresc anestezierea Justiţiei, cu orice preţ, prin orice mijloc. Inclusiv prin mijloace aparent democratice.

Cazul Sima, deşi are o componentă de critică adresată direct statului român, este condamnat la ignorare. Cel mult el poate fi un caz rezolvat în stil mafiot (vezi „Cattani”, singur contra tuturor). Personal, însă, cred că, aşa cum ne învaţă tradiţionala noastră lipsă de reacţii, mai degrabă va fi uitat. Chiar dacă brokerul Cristian Sima tună şi fulgeră, acum, împotriva corupţiei – rădăcina răului din România de ieri, de azi şi din zilele ce vor veni – cazul său va fi înghiţit de eterna pax valachorum.