Este pericolul ce vine de la sud, spre noi, pe terenul mentalităților pregătite, cu sute de ani în urmă, de migrația fanariotă. Vreau să spun că n-ar fi imposibil să ajungă și România, cu toată democrația ei, pe mâinile unor impostori mari iubitori de popor. Unii din aceia care se visează vedete de mass-media, chiar și de o zi, dacă numai așa se poate. Cam ce se întâmplă, în acest zile, la Atena. În țara unde s-a inventat democrația, tocmai acolo!, sistemul își demonstrează riscurile majore. Mai ales pe acelea de-a aduce la putere, prin voința majorității populației, oameni nepregătiți să conducă. În cazul Greciei, Tsipras și Varoufakis, premierul, respectiv ministrul de Finanțe. Tanda și Manda care au băgat groaza în Europa. Doi inși mândri că nu poartă cravată, trendy & very cool, au ajuns să se joace cu soarta propriului popor. Și, pe căile ascunse ale consecințelor, cu stabilitatea UE. Purtători țanțoși de zâmbete, după ce au câștigat alegerile, promițând marea cu sarea, ei au făcut turul capitalelor europene. Nu ca persoane mature și responsabile, puse să scoată țara dintr-o criză financiară și de credibilitate fără precedent. Ci bucuroși că sunt cine sunt, de parcă, în sfârșit, și-au putut satisface visul eternilor impostori, acela de a vedea lumea pe banii altora.
Am văzut, în mass-media, că nu ducem lipsă de reacții de simpatie față de cei doi trepăduși greci. Asta mă duce cu gândul că nu ducem lipsă nici de electorat antieuropean. Totul e ca guvernul de „stânga”, venit la putere (într-o perioadă dificilă pentru țară și Uniunea din care facem parte) pe aripile populismului – ca la greci, Syriza -, să înceapă să dea apă la moara celor care nu pot dormi din cauza „expansionismului și aroganței” puterilor occidentale. N-ar mai conta că, după aderarea la UE, n-am dovedit că suntem în stare să facem politică internă la nivel european. După cum n-ar mai conta nici faptul că nu suntem imuni la virusul grecesc. Istoria ne învață că fanarioții s-au simțit tare bine pe meleagurile noastre (dar puțini au lăsat urme de care ne putem bucura astăzi), în aceeași perioadă când Europa occidentală se elibera de absolutismul feudal datorită iluminismului. Faptul că de la fanarioții avizi de intrigi, averi și putere, ni se trage, în mare măsură, luarea lucrului serios peste picior, poate explica, în aceste zile, simpatiile mioritice față de rebelii greci ai Uniunii Europene.
Tsipras și Varoufakis îi cheamă duminică, 5 iulie, pe urmașii aheilor la referendum. După cum au declarat, tot un zâmbet și-o floare, de acest referendum depinde soarta Greciei, cu Grexit-ul ei cu tot și, prin urmare, a Evropei. Este ca și cum ai spune că referendumul ăsta ține loc de guvernare. Sau că poporul dă soluții. Cum să dea poporul soluții de guvernare, când poporul nici nu știe, dar nici nu-l interesează să facă politică? Poporul trebuie pus să aleagă, în situații extrem de grave!, între două soluții pentru societate, de conducători pregătiți să le administreze pe fiecare. Este cea mai mare gogomănie ideea că referendumul oferă guvernanților soluții salvatoare pentru popor. Și să voteze NU față de austeritate, grecii tot vor aștepta de la guvernanții lor măsuri pentru o viață cel puțin decentă. Că de raiul fiscal în care au trăit până acum nu vor mai avea ei parte, în viitoarele generații. Or, acele măsuri deștepte ar putea veni și fără referendum. Cu condiția ca Tsipras și Varoufakis să nu se mai joace de-a guvernarea, după ce au câștigat-o fără să știe încotro trebuie dusă Grecia.
Trebuie să recunosc, de când cu tămbălăul acesta mediatic pe seama lui Tsipras și Varoufakis, mă tot întreb ce-i deosebesc pe ei de cuplul nostru omolog, Ponta și Teodorovici. Primul, atât de responsabil este de calitatea de prim-slujitor al societății, încât a ales conducerea ei de la distanță, prin facebook și skype. Sau prin mesaje purtate de membrii familiei sale. Al doilea, după ce a venit cu ideea salvatoare a impozitării ciubucului, a anunțat că renunță la impozit, dar nici până astăzi n-a apărut actul de abrogare. Ce să mai vorbim de loteria bonurilor fiscale? Dacă au ajuns unii să cumpere bonuri, cum erau cumpărate, acum 20 de ani, speranțe la Caritas… Ce să mai vorbim? Așteptăm. Așteptăm să vină Victor Ponta în țară, să lumineze PSD-ul și întreaga echipă de la Palatul Victoria. Între timp, însă, el a primit cea mai usturătoare palmă de la parlamentul rușinii, ales în 2012, în fața președintelui Iohannis. Morala: trădarea te ridică, trădarea te coboară. Pentru că înlocuitorul de premier (omul căruia îi place să fie apelat „D-le general”, chiar dacă a intrat în civilie), în realitate, l-a trădat pe Ponta, cu ocazia numirii noului șef al SIE, deși susține că a apărat interesul statului român. Gabi (cum îl răsfață premierul) Oprea a trădat serios și fără remușcări, așa cum au învățat românii de la domnii fanarioți că se trădează: mâncând orice pentru putere. Modelul a funcționat perfect și în 2012, când actualii guvernanți au câștigat poporul. Și, după același model, echipa lui Ponta va pleca de la Palatul Victoria.
Totuși, întâmplătoare sau nu, asemănările merg până aici. Tsipras și Varoufakis sunt greci. De-aia au speriat Vestul. Noi, cu orice tandem Tanda & Manda la putere, nu vom speria Bruxelles-ul. De ce? Pentru că, la noi, politicienii se vor trăda unii pe alții, până se va găsi echipa guvernamentală pregătită să ne integreze în civilizația occidentală. Asta învățat pe noi fanarioții, asta făcut! Totul e să reziste Uniunea Europeană sub asediul vorbăreților estici, pentru care politica înseamnă socializare, iar puterea, chemarea la referendum popular.