Există stereotipuri de gen în mass media şi în publicitate?

react sibiu-119Asociaţia React, una dintre cele mai mari organizaţii neguvernamentale din ţară, a desfăşurat la Sibiu sesiunea „Stereotipuri de gen în mass-media şi în publicitate”. Evenimentul a adus în discuţie influenţa puternică pe care o exercită mass-media și publicitatea asupra oamenilor, din prisma faptului ca aceste medii promovează stereotipuri ce afectează integrarea femeilor pe piața muncii și în societate.

Există stereotipuri de gen în mass media şi în publicitate?

În presa scrisă, dar mai ales în emisiunile televizate, este promovată adesea femeia care îşi dobândeşte statutul datorită asocierii cu un bărbat puternic, datorită calităţilor de mamă, de gospodină sau a celor fizice. Având aceste modele, femeile încearcă să se conformeze imaginii prezentate de mass-media, iar dacă nu reuşesc sau nu doresc, le este afectată viaţa în mod negativ.

„Tiparele în care societatea încadrează femeile şi bărbaţii există pentru că societatea nu face îndeajuns de multe eforturi pentru a le demonta, iar mass-media le perpetuează şi le amplifică. Pentru ca oamenii să fie trataţi în mod egal, este necesară adoptarea unor măsuri active de combatere a stereotipurilor”, a declarat Anca Ştefan, președinta Asociației React.

Asociaţia React dezvoltă proiecte care aduc schimbări în sănătate, educaţie, dezvoltare comunitară şi economie socială pentru a contribui la o dezvoltare armonioasă a societăţii româneşti.

Sesiunea organizată la Sibiu face parte dintr-o serie de 18 evenimente de instruire privind egalitatea de şanse a femeilor pe piața muncii. Sesiunile sunt organizate în cadrul proiectului “Femeia de astăzi pentru societatea de mâine”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni! Proiectul vizează şi femeile din regiunile Sud Vest Oltenia şi Centru, cărora asociaţia le oferă cursuri gratuite de formare profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă şi mentorat în dezvoltarea unei afaceri.

Asociația React este o organizație neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară. Suntem printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România, cu 14 premii de excelență naționale și internaționale. Implementăm proiecte integrate, care produc schimbări majore în viața oamenilor prin sprijin competent și implicare activă. În cei nouă ani de la înființare, am contribuit la schimbarea vieții unui număr de aproximativ 100.000 de români și am salvat peste 200.000 de vieți omenești. React are filiale în 5 orașe din țară și o echipă de 50 de angajați și peste 200 de voluntari. www.asociatiareact.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică