Horia-Roman Patapievici este tipul de intelectual umanist universalist. Pentru el orice excurs în lumea ideilor pare o călătorie fericită, întru descoperirea celor mai ascunse teorii despre apariția și evoluția culturii, în istoria omenirii. Luni seara, sibienii, care au rezistat două ore să-l asculte vorbind încontinuu, au fost fascinați de modul în care și-a construit demonstrația despre „Ce este civilizația europeană?” Conferința sa ne-a plimbat prin idei, citate, teorii și paradigme culturale, cum ne-am plimba noi prin muzeul civilizației tradiționale, din Dumbrava Sibiului. Aș spune că nu doar atât. Am ascultat un discurs liber nu doar frumos, într-o expunere gândită, punct cu punct, după o logică impecabilă, ci de-a dreptul luminător. S-a întâmplat în sala tradițională de festivități a Bibliotecii ASTRA, în ziua de deschidere a evenimentului Sibiu – Capitală Universitară Europeană, sub egida Universității „Lucian Blaga”.
Ar fi o cutezanță nejustificată să încerc să comentez pe larg conferința lui H.-R.P, după puținele notițe pe care am reușit să la iau, în cele două ore în care l-am ascultat, ochi și urechi, pe acest magician al ideilor. Mă voi rezuma doar la câteva repere ale conferinței sale, conform căreia civilizația europeană este o excepție între civilizațiile care traversează istoria omenirii. În primul rând, excepția apare pentru că este singura civilizație care nu s-a plafonat, ci a rămas într-o continuă evoluție. În comparație cu alte civilizații, care, după perioade de creștere, au stagnat până la dispariție, civilizația europeană, prin cultura sa, a cucerit alte civilizații, pe care le-a ajutat să se autodescopere. Și totul a început cu Homer. „Cultura europeană începe cu Homer. Și va dura cât va dura obsesia Homer”, a fost axioma de început a conferinței. De la Homer, am făcut un arc peste milenii la Ezra Pound, creatorul „Cantos”-ului („Iliada modernă”) și André Malraux, prin a căruia afirmație categorică: „Tradiția nu se moștenește, se cucerește”, ne-am întors la greci, cei care au descoperit cunoașterea prin formulări de teorii. Ei bine, cam așa ne-am apropiat de conceptul ce fundamentează teza lui H.-R.P despre civilizație: dispozitivul mental. Dispozitivul mental produce o anumită funcționare stabilă a minții – gândirea logică, pe care omul o dobândește, nu se naște cu ea. Plecând de la acest concept original, civilizația, în teoria lui Patapievici, este ansamblul de dispozitive mentale în stare să producă toate produsele prin care ea se identifică.
Cu acest minim rezumat al conferinței sale, sper că am reușit să redau câteva din ideile care ne-au marcat călătoria prin istoria civilizațiilor, ghidați de dl Patapievici. N-am făcut-o din amor propriu, ci din respect față de domnia sa. H.-R.P. este, pentru mine, un membru atipic al comunității oamenilor de cultură din România, ca să parafrazez o frumoasă apreciere, dintr-un articol pe care l-a dedicat unui alt enciclopedist român, acad. Solomon Marcus. Iar preocupările culturale ale domniei sale depășesc cu mult pe cele asociate unei singure discipline, adaug inspirat fiind de același articol. Asta e marea noutate cu care a șocat, după 1989, multe minți încremenite în judecăți depășite. Horia Roman Patapievici este, după umila mea părere, cel mai reprezentativ om de cultură român al epocii postcomuniste, eruditul capabil să explice, în contextul globalizării valorilor civilizației actuale, „fenomenul românesc”, de la cele mai străvechi și intime, până la cele mai vizibile manifestări ale sale de astăzi.
Numele Patapievici s-a legat de ceea ce ne-am dori să fie regula, nu excepția în societatea noastră, la un anumit nivel: cultura (alături de educație, bun simț, respectul valorilor ș.a.) să asigure terenul dezbaterilor de idei, în spațiul public românesc. Altfel spus, cel puțin pentru subiectele majore legate de mersul societății noastre, accesul la viața publică să fie garantat de valoarea ideilor personale și de plus-valoarea pe care acestea o pot adăuga dezbaterilor din spațiul public. H.-R.P. nu este un elitist dornic de faimă personală și obsedat de cultura enciclopedică. Așa cum a demonstrat, de la începutul anilor 90, cu bogata sa activitate publicistică și ca director al Institutului Cultural Român (2005-2012), el își respectă prea mult și sincer neamul în care s-a născut, că să nu-i dorească altceva sau mai mult decât i-a oferit (ori l-a modelat) istoria, mai ales în perioada postbelică.
