metoda accidentul face noi ”victime” la sibiu. câți bani au plătit cei păcăliți!

metoda-accidentul“METODA ACCIDENTUL” a făcut victime în municipiul Sibiu şi în cursul lunii iunie a acestui an. În ultimele zile, cinci sibieni au sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că au fost apelate telefonic de către persoane necunoscute care au pretins că o rudă apropiată celor sunaţi a provocat un accident rutier pentru a cărui soluţionare este necesară achitarea unei sume de bani.

Mai mult decât atât, cei sunaţi au oferit sume de bani unor necunoscuţi care le-au bătut la uşă sub pretextul că reprezintă avocaţi sau procurori, prejudiciul total aproximativ fiind de 50.000 de lei.
Păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizate persoanele mai în vârstă, ai căror copii sau rude apropiate sunt plecaţi în străinătate ori mutaţi în alte localităţi din ţară, care nu mai locuiesc cu ei. Această metodă presupune, în principal, utilizarea sau apelul la un număr de telefon fix.
Metoda utilizată este simplă şi implică, de regulă, două persoane. Astfel, o persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte, plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat.
Înşelăciunea poate avea următorul scenariu: fiul a fost implicat într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea.
Povestea poate varia: fiul a fost implicat într-o bătaie şi a rănit grav pe cineva, iar banii trebuie daţi, cu acelaşi scop, avocatului care a dat telefonul. Hoţii se dau drept  avocaţi şi cer ca banii să fie transferaţi de obicei prin intermediul unui serviciu rapid de transfer de bani sau a-l unui „asistent” care în mod convenabil, se prezintă la uşă pentru a ridica banii.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani.

De asemenea, aveţi în vedere următoarele aspecte:
1. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, dându-i un telefon! Solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare! În acelaşi timp, apelaţii 112 pentru a cere asistenţă!  Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier.

3. În cazul unui accident, nu există noţiunea de plata a unor despăgubiri, decât în urmă unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări.

4. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dv. şi să afle detalii despre familie sau vecini.

5. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.
Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Ultima oră

Comentariul meu