Gaz Metan va juca din nou în liga 1. Asta e declarația care o confirmă!

UNIVERSITATEA CLUJ - GAZ METAN MEDIAS, SCOR  3-4, ETAPA 27, CAMPCostin Negraru, şeful departamentului de integritate din cadrul FRF, promite că în curând va face public rezultatul unei anchete şi va dovedi un caz de corupţie din fotbalul românesc. Este vorba de meciul dintre FC Brașov și Gaz Metan Mediaș, meci în care gazdele au primit bani de la Chiajna ca să nu piardă partida.

Legat de partida din FC Braşov şi Gaz Metan, Negraru precizează că au fost audiaţi foarte mulţi jucători, iar declaraţiile oferite după anchetă nu corespund cu cele date „la cald”, imediat după meci. De asemenea, cei de la Braşov nu pot dovedi o anumită sumă de bani încasată după confruntarea cu Gaz Metan
„Vom avea un caz de corupţie dovedit. O spun cu toată certitudinea. Asta nu înseamnă că nu vom mai avea cazuri de corupţie. Vor înceta să mai facă asta o lună, poate două. Am audiat câte 12 jucători şi de la Braşov şi de la Gaz Metan. Cazul a fost trimis Comisiei de Disciplină. Au fost audieri pe bandă rulantă. Au apărut din neant nişte bani în vestiarul celor de la Braşov”, a declarat la ProSport LIVE Costin Negraru, şeful departamentului de integritate din cadrul FRF.

Decizia se anunță în aceste zile
Federaţia Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în cazul meciului FC Braşov-Gaz Metan Mediaş, în urma căruia jucătorii braşoveni au fost premiaţi, deşi rezultatul de egalitate a consfinţit retrogradarea echipei în liga secundă, a anunţat secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian.
Am trimis la Comisia de Disciplină spre analiză jocul FC Braşov-Gaz Metan Mediaş. Domnul Horoba a făcut unele declaraţii, departamenul de integritate s-a sesizat, iar de mâine Comisia de Disciplină va începe să analizeze acest caz”, a declarat Chivorchian, în cadrul unei conferinţe de presă.
FRF a deschis o investigaţie după ce jucătorii de la FC Braşov au fost premiaţi de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-0, în urma căreia echipa antrenată de Adrian Szabo a retrogradat în Liga a II-a.
În urma rezultatului de egalitate înregistrat, la 27 mai, pe Stadionul Tineretului, în ultima etapă a Ligii I, au retrogradat ambele echipe, în prima eşalon rămânând Concordia Chaijna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploieşti, cu scorul de 3-2.
FC Braşov s-ar fi slavat de la retrogradare dacă ar fi învins la cel puţin două goluri diferenţă pe Gaz Metan Mediaş, iar Concordia Chiajna ar fi pierdut meciul cu Petrolul Ploieşti. La rândul lor, medieşenii ar fi rămas în Liga I dacă ar fi câştigat la Braşov la o diferenţă de goluri egală cu cea cu care Concordia ar fi învins Petrolul.
Cum niciuna dintre situaţiile de mai sus nu a fost îndeplinită, Concordia, rivala celor două echipe ardelene în lupta pentru salvarea de la retrogradare, va evolua şi în sezonul viitor în Liga I.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică