De ce noi…?

Excepțional filmul ambițiosului regizor Tudor Giurgiu, „De ce eu?”! Și nu pentru că (re)aduce, cu mijloacele cinematografice, în atenția publică soarta procurorului sinucigaș Cristian Panait, cel care a crezut că se poate lua la trântă cu sistemul corupt justițiar românesc, la începutul anilor 2000. Cazul este cunoscut de majoritatea cetățenilor firavei noastre democrații. Da, filmul mi se pare excepțional, dar nu numai pentru calitățile sale tehnice sau datorită actorilor, interpreți cu talent și convingători ai unor figuri reprezentative pentru societatea noastră postcomunistă. Începând cu personajul principal Cristian Panduru (inspirat de Cristian Panait), și continuând cu toți colegii și apropiații săi, mai mult sau mai puțin complici la sfârșitul său tragic, avem de-a face cu caractere ale unui mediu necopt să facă ordine justițiară, într-o democrație nesigură pe forțele ei.

„De ce eu?” este un film excepțional și pentru că intră în categoria creațiilor de artă, în genul clasicului cinematografiei noastre „Pădurea spânzuraților”, al marelui Liviu Ciulei. Cristian Panduru este un Apostol Bologa postmodern. Tineri trăitori pasionali ai frumuseții vieții sunt implicați, la un moment dat, în crize majore de sistem. Lipsa de experiență de viață îi împiedică însă să identifice cu justă măsură cauzele acelor crize. Și, după ce inițial acceptă să „joace” cum le impune sistemul aflat în criză, căderea lor psihică devine iminentă, realizând imoralitatea ce le guvernează viețile. Asta îi trimite fatalmente, pe amândoi, în brațele morții.

În al doilea rând, valoarea excepțională apare în latura documentaristă a filmului. Niciodată până la acest film nu s-au spus pe șleau, în public, atâtea lucruri alarmante din interiorul sistemului nostru justițiar și cum a ajuns un tânăr de 29 de ani să-și ia zilele, aruncându-se în gol, de la balconul vilei în care locuia. Cu filmul acesta, avem o imagine… ba nu, o umbră a șefului direct al lui Cristian Panait (alter ego-ul lui Cristian Panduru), în toată splendoarea lui de procuror hârșit, care a pus botul în fața corupției. Avem o umbră a colegului de birou, cel care, la un moment dat, încearcă să-l convingă pe Panduru de inutilitatea luptei contra vântului și-l anunță că va pleca din sistem, în politică (să fie Victor Ponta?). După cum avem o umbră a ministrului justiției de atunci, „doamna profesoară”, care n-are timp să-l primească în audiență pe Panduru (să fie Rodica Stănoiu?). Așadar, „De ce eu?” nu este 100% ficțiune. Dar nici 100%, realitate. Personal, înclin balanța în favoarea realității. Din păcate, fără mesaj optimist pentru societate. În producțiile americane, de exemplu, pornind tot de la cazuri reale, astfel de filme poartă mesaje optimiste. Pentru producătorii americani nu este suficientă demascarea corupției în interiorul statului. Eroul principal întruchipează cetățeanul cu conștiință civică și, în numele convingerilor sale, își demască colegii corupți. Uneori, eroul moare, dar sistemul trece cu bine de criză. Asta reține, la final, spectatorul.

În filmul nostru, procurorul Panduru nu salvează societatea de răul corupției. Însă, în viața reală, câțiva ani buni după moartea lui Panait, grei ai politicii de calibrul lui Adrian Năstase au căzut de la cotele amețitoare ale puterii, în terenul nisipos al cercetărilor și condamnărilor penale, pentru abuzuri de putere și corupție la nivel înalt. Iar în 2012, 10 de ani, de la moartea lui Panait, când nimeni (din lumea politică) n-a fost în stare să evite sau să oprească „lovitura de stat”, pusă la cale și în practică, conform unor strategii părelnic – democratice, în chiar templul parlamentarismului românesc, Justiția, prin oamenii ei lucizi, a stopat agravarea crizei de sistem.

Mai nou, o cruciadă justițiară, împotriva capetelor caracatiței românești, ne ține treji, de dimineață până-n noapte, cu mulțimea chemărilor la interogatorii, cu sentințele definitive – pedepse cu suspendare sau cu executare -, cu blocările de conturi bancare și activități conduse de indivizi suspecți de fraude fiscale. Se întâmplă cu oameni de afaceri, de la guvern și parlament, până la primării, consilii județene și locale. Toate au luat o așa amploare, încât n-ar fi rău dacă liderii noștri s-ar întreba dacă economia și administrația publică nu vor fi blocate de o astfel de cruciadă, făcută cu orice preț, probabil și al colapsului general. Una peste alta, ne-am putea întreba dacă sinuciderea lui Cristian Panait a fost sub semnul lui „așa nu se mai poate!” Vorba olteanului: nu prea. Dacă n-ar fi reclamate abuzuri și nedreptăți în cruciada justițiară, după multe sacrificii și suferințe, pornită cu chiu și vai, foarte târziu și greu de tot – după ora 0.00 a libertății noastre -, eu unul aș crede că da.

Scenariul lui Tudor Giurgiu creează un moment interesant. Este momentul în care eroul principal, aproape de propriul sfârșit, îl întreabă pe șeful său: „De ce eu?” De ce a fost ales tocmai el să pună în aplicare planul de compromitere a unui coleg magistrat. Din răspunsul șefului, am înțeles că Panduru (oare și Panait?) fusese filat de mult (de foștii securiști ai noilor Servicii?). Cu toată buna lui pregătire profesională, piesele filajului îl dau „tânăr și flămând” (de bani?, de putere?). Așadar, dispus să primească orice comandă. Cu siguranță ar fi fost promovat dacă nu defecta, cu NUP-ul său, ancheta în care i s-a cerut să-l „facă” pe colegul procuror, în pofida lipsei de probe incriminatorii. Numai „prostia” lui a încurcat planul, după cum a dat de înțeles șefuˈ. Dar, ne putem imagina că, dacă „prostia” a dus la o sinucidere pe motive de conștiință, înseamnă că „tinerii flămânzi și deștepți”, rămași mai departe în sistem, sunt cei care conduc, azi, cruciada anticorupție. Nu-mi dau seama dacă asta e de bine sau de rău. Mă întreb, doar, și eu, ca prostuˈ: de ce noi, Doamne, nu punem nicicum capăt războiului politic din societatea noastră, în numele dreptății și iubirii frățești? Dar mai bine vizionați filmul „De ce eu?”, adus la Sibiu, în cadrul TIFF. Cu siguranță, veți afla mai multe răspunsuri decât am încercat să vă sugerez în acest comentariu.