video – acuzații de malpraxis la maternitatea din sibiu. un copil a murit a ii-a zi după naștere!

mamaSpitalul Județean Sibiu se confruntă cu o nouă acuzație de malpraxis. Mai exact medicii din Maternitate sunt acuzați de neglijență și indiferență, de către o familie din Șelimbăr, care și-a pierdut copilul la o zi după ce acesta s-a născut. Acuzațiile se îndreaptă în primul rând împotriva medicului Radu Chicea.

O familie din Selimbăr acuză medicii de la maternitate de neglijență  pentru că copilul lor a murit a II-a zi după naștere. Mama trebuia să nască în data de 17 aprilie, dar în aceeiași zi mama a simțit o scurgere ciudată și l-a sunat pe medicul care o supraveghea, iar acesta i-a spus sa meargă la Urgentă la Spitalul Județean. Femeia s-a dus acolo, iar medicul de gardă i-a spus că e o alarmă falsă și că va naște în 2 zile. Pe data de 24 aprilie tânăra s-a internat în spital, iar acolo au tinut-o două zile și i-au făcut tot felul de analize și nu s-a pomenit deloc că trebuie să facă cezariană.
În data de 26 aprilie doctorii i-au dat un medicament că să îi provoace nașterea și a născut. Când să i se rupă apa medicul s-a schimbat la față și vocifera că totul este verde. A II-a zi mama a aflat că copilul ei este la terapie intensivă, iar micutul a murit în aceeiași zi.

video – acuzații de malpraxis la maternitatea din sibiu. un copil a murit a ii-a zi după naștere!

Familiei i s-a spus că a murit că a avut o problemă la plămâni. Oamenii spun că au mers pe încredere și au așteptat să nască normal și că este ciudat că doar după naștere s-a văzut că copilul are probleme doar după naștere.

”Domnul doctor Chicea a fost cel care s-a ocupat de sarcina mea timp de nouă luni. (..) În data de 23 domnia sa ne-a asigurat cu două zile înainte de naștere, că totul este în regulă, deși soțul meu i-a transmis că bebelușul nu mai mișcă așa cum o făcea până în urmă cu câteva zile. (..) Nimeni nu mi-a spus că ar fi vreo problemă, chiar dacă am depășit termenul de naștere. Nimeni nu mi-a spus că ar fi putut făcută cezariană. (..) Eu m-am speriat foarte tare la naștere pentru că mi s-a părut că copilul nu e într-o poziție normală. Când mi s-a rupt apa, medicii s-au speriat. (..) În momentul în care s-a născut fetița eu m-am uitat și am văzut că are o culoare anormală. (..) A fost dusă la terapie intensivă doar a II-a zi dimineață. (..) După naștere mi s-a spus că trebuie ținută sub observație și că e bine. (..) Noi știam că este bine”, spune Băcel Monica, mama fetiței care a murit după naștere.

Ce scrie în certificatul de deces
”După o zi și jumătate ni s-a spus că bebelușul a fost transferat la terapie intensivă. (..) A fost chemat și soțul și ne-au transmis că trebuie să botezăm bebelușul pentru că nu mai are multe șanse să trăiască. Am văzut cum au resuscitat-o. (..) Eu zic că cei de la neonatologie au făcut tot ce au putut să o salveze, dar era prea târziu”, mai povestește mama bebelușului.
”Bebelușul era înecat cu mecon, adică cu scaunul bebelușului pentru că acela era lichidul verde. Nu am primit nicio explicație. (..) Cauza morții este pneumopatie, stop cardio respirator și rinichi potcoavă”, explică Băcel Monica.

Lacrimi și durere
Părinții bebelușului decedat, spun că dacă ar fi făcut o naștere prin cezariană, în ziua în care mama a ajuns la urgență pentru că se simțea rău, fetița ar fi trăit și acum.
”Eu zic că putea trăi bebelușul dacă făceam cezariană în data de 17 aprilie, atunci când mie mi s-a fisurat membrana. L-au lăsat să moară! Am mers pe încredere în medicul la care am fost 9 luni și în toți medicii din spitalul de la Sibiu. (..) Nimeni nu a văzut nicio problemă. Probleme au apărut după ce s-a născut. Asta este ciudat. (..) Toți spuneau că e în regulă. Nu se poate! Copilul arăta bine, iar apoi îmi spun că a murit! A murit de ce? Suntem părinți și am așteptat de mult timp să vină acest bebeluș. Am îngrijit sarcina. (…) Pe noi ne doare ca părinți. Poate pe ei nu… După două luni nu știu de ce a murit copilul și trăiesc cu temerea că din cauza mea. Că am eu o infecție. Să îmi spun dacă am ceva!”, a mai povestit cu lacrimi în ochi mămica îndurerată.

Plângere la Colegiul Medicilor și Parchet
Părinții au făcut o plângere împotriva medicului Chicea și a spitalului și spun că vor sesiza și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, legat de acest caz. ”O să facem o plângere penală când vom afla și de ce a murit bebelușul. (..) Am fost și am depus plângere împotriva Spitalului Județean Sibiu. (..) Voi face tot ce îmi stă în putință ca toți cei care au greșit să plătească și să nu se mai întâmple așa ceva”, a spus și Băcel Sorin, tatăl bebelușului.

Anchetă la spital
Cei de la Spitalul Județean Sibiu, spun că este o anchetă în desfășurare în acest caz. ”În momentul de față a fost înregistrată o plângere din partea părinților, repartizată pentru soluționare comisiei de etică a spitalului, care vor formula un punct de vedere pertinent. Vom oferi detalii după finalizarea cercetărilor”, spune purtătoarea de cuvânt a SCJU Sibiu.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică