când te-ai uitat ultima oară la cartea de identitate? poate a expirat

image

Peste 9.100 de sibieni și locuitori ai celor 10 comune deservite pe linie de evidență a persoanei (Cristian, Marpod, Gura Râului, Poplaca, Răşinari, Roşia, Slimnic, Şura Mare, Şelimbăr şi Vurpăr)  au actele de identitate expirate în prezent sau nu au obținut un astfel de document la împlinirea vârstei de 14 ani. Dintre acestea 1.300 de acte de identitate au expirat anul acesta și nu au fost schimbate de titulari, restul de 7.800 ieșind din termenul de valabilitate încă din anii precedenți.

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor reamintește obligația pe care o au cetățenii de a se prezenta în termenele legale pentru obținerea primului act de identitate la vârsta de 14 ani, dar și pentru preschimbarea la expirarea precedentului act de identitate, la schimbarea domiciliului sau a stării civile, în cazul pierderii, furtului, deteriorării buletinului sau a cărţii de identitate, precum şi pentru a solicita înscrierea vizei de reşedinţă (flotant) în cazul persoanelor care locuiesc temporar la altă adresă decât cea de domiciliu.

Prin acest anunț serviciul public amintit îi invită pe cei 7.432 de adulți care au cărțile de identitate expirate, dar și pe cei 1.715 tineri cu vârsta între 14 și 18 ani să se prezinte la ghișeele serviciului care funcționează în clădirea Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3. Funcționarii vor sta la dispoziţia publicului zilnic între orele 8.30 – 13 şi 14–16.30, iar în zilele de miercuri programul include și după-amiaza: 8.30 – 13 şi 14 – 18.30.

Actele necesare pentru fiecare situaţie în parte se regăsesc la avizierele de la sediul Serviciului, în pasajul subteran de lângă magazinul „Dumbrava” precum şi pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Sibiu, www.sibiu.ro, în meniul „Acte necesare pe categorii” – „Evidenţa Persoanelor”.
Nerespectarea acestor obligații va atrage răspunderea contravenţională, concretizată prin amenzi cuprinse între 40 şi 80 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică