Weekend plin de evenimente în Sibiu – Concerte, teatru, circ și distracție – VEZI RECOMANDĂRILE!

fitsSibiul vibrează la propriu în acest weekend veritabil de vară. Vineri seară în Piața Mare, începe FITS 2015, iar în Imperium Live și la Liquid sunt programate seri cu concerte speciale. Copiii se vor bucura cu siguranță de momentele magice de dresură de circ, iar dacă vreți să ieșiti din oraș, alegeți Valea Hârtibaciului.

Ora de Sibiu vă prezintă o selecție de evenimente care sunt programate în acest weekend în fosta capitală europeană din 2007 și în județul Sibiu.

Weekend special la Imperium Live
Dacă vrei să ai parte de seri cu totul speciale și cauți să asculți o altfel de muzică, atunci îți recomandăm să treci pragul celor de la Imperium Live, pe Nicolae Bălcescu. Vineri este seara de recital a celor de la M.C & Band, iar sâmbătă trupa Cover Up promite un concert pe care nu îl vei uita. În fine, duminică seară ai parte de momente speciale din partea celor de la Acoustic Night cu MADALINA &TEODORA. Toate recitalurile încep la ora 22.00 și poți să îți rezervi o masă la numărul de telefon 0369 454 690.
AFLĂ AICI MAI MULTE DETALII DESPRE SERILE DE WEEKEND DE LA IMPERIUM

Delia și petrecere Pro FM la Liquid
Dacă ai chef să ieși în club, atunci o alegere potrivită pentru seara de vineri ar fi Liquid. ”Pentru ca vara a inceput evenimentele s-au inmultit la Liquid The Club. Va asteptam sa va bucurati de cele mai tari piese ale verii alaturi de DELIA”, spun cei de la Liquid. Recitalul Deliei începe vineri seară în jurul orei 23.00. Și pentru ca seara să fie perfectă, la pupitru de mixaj vin Dj Greeg & MC Florin Goldi de la Pro Fm

Haideți la circ!
În perioada 12 – 14 Iunie, sunteţi invitaţi în parcarea Shopping City Sibiu sub cupola circului Gӓrtner, la un spectacol senzaţional. Copii și părinții deopotrivă vor avea parte de o surpriză plăcută în acest weekend dacă vor alege să facă o vizită la Shopping City Sibiu.
VEZI AICI DETALII DESPRE ACEST EVENIMENT

Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu pe Valea Hârtibaciului
Sfârșitul acestei săptămâni aduce încheierea ediției de primăvară a Zilelor Culturale ale Județului Sibiu care vor poposi pe Valea Hârtibaciului. Localităţile care vor găzdui evenimentele culturale sunt Agnita, Bruiu și Merghindeal. Nu vor lipsi de la Bruiu târgul cu produse tradiționale ale micilor producători locali și standul de prezentare al Consiliului Județean Sibiu unde cei mici vor putea participa la diverse ateliere creative.
VEZI AICI DETALII DESPRE ACEST EVENIMENT

Fotbal pe bune la Luceafărul
Clubul Economic German Transilvania (DWS) continua traditia de 16 ani a Cupei de Fotbal, initiata de Consulatul General al Germaniei de la Sibiu, preluata si organizata in ultimii 5 ani de catre DWS.
VEZI AICI DETALII DESPRE ACEST EVENIMENT

FITS 2015 – Haideți la Teatru!
Vineri seară începe și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția 2015. Timp de zece zile, Sibiul se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme, în cadrul celei de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (12 – 21 iunie 2015). FITS în cifre: 427 de evenimente indoor și outdoor, 21000 de bilete puse în vânzare, 2500 de artiști și invitați din 70 de țări, 67 de spaţii de joc, un public estimat la 65000 de spectatori în fiecare zi.
VEZI AICI PROGRAMUL DETALIAT DE LA FITS 2015

Ultima oră

Un răspuns la “Weekend plin de evenimente în Sibiu – Concerte, teatru, circ și distracție – VEZI RECOMANDĂRILE!”