important - trei străzi din sibiu se închid pentru reparații ample

lucrariMunicipalitatea sibiană va deschide noi șantiere de reparații capitale pe trei străzi din oraș. Lucrările sunt ample, iar din această cauză începând de luni 15 iunie  pentru un interval cuprins între 30 și 60 de zile, accesul auto va fi restricționat în totalitate.

“Încep lucrările de reparații pe străzile din primul pachet pentru care am promovat o procedură de achiziție. Sunt lucrări foarte importante pentru cetățenii din respectivele cartiere și de aceea le avem în vedere însă, pentru realizarea lor efectivă, depindem de ritmul procedurilor de achiziții, anevoioase și consumatoare de timp. Acesta este și motivul pentru care am fixat pentru acest contract un termen mai scurt de execuție, de doar patru luni, pentru a finaliza lucrările chiar anul acesta.”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibi.
Pe străzile Intrarea Arieșului, Andrei Mureșanu și Matei Millo se va închide traficului de luni, 15 iunie. Constructorul estimează că strada Intrarea Arieșului va fi redată traficului la jumătatea lunii iulie, strada  Andrei Mureșanu va fi finalizată până în 1 august, iar strada Matei Millo până la jumătatea lunii august a acestui an. Contractul încheiat prevede montarea de noi borduri, așternerea asfaltului pe carosabil și trotuare, amenajarea de guri de scurgere pentru o mai bună evacuare a apelor pluviale și realizarea marcajelor rutiere.
Cele trei străzi fac parte din contractul încheiat cu firma SC Terra Building SA (subantreprenor SC DPC SA), valoarea totală a acestuia fiind de 3.930.456,32 lei, fără TVA. În acest contract mai sunt incluse: strada Mirăslău, Aleea Buia, Aleea Geniştilor, strada Avram Iancu, strada Cugir, strada Teliuc, strada Lungă – în spatele blocurilor din zona şcolii generale nr. 18.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Ecaterina Varga si Luceafarului din ce pachet fac parte? ca de o jumatate de an inghitim praf la greu. doar zona centrala trebuie reabilitata? invitam primaria sa viziteze aceste strazi, poate observa ce praf se depune pe masini ca sa nu mai zic in case, ti-e groaza sa deschizi geamurile