Măgura Cisnădie ca juca la barajul de promovare în liga 3, cu campioana județului Vâlcea. Antrenorul celor de la Flacăra Horezu avertizează pe cei de la Cisnădie și spune că echipa sa vine cu gânduri mari la barajul ce se joacă în dublă manșă pe 20 și 27 iunie, de la 17.30.
Flacăra Horezu a câştigat Liga a IV-a Vâlcea, după ce a câştigat, finala disputată la RM. Vâlcea, cu CS Şirineasa, scor 3-2 (1-0). Horezu a reuşit eventul, după ce a triumfat în cupă, reuşind să câştige şi campionatul în Vâlcea, fapt care o duce pentru al doilea an consecutiv la barajul de promovare în Liga a III-a. Flacăra a avut un sezon excelent, concretizat cu victorii pe linie, în toate meciurile oficiale de campionat, incluzând sezonul regulat, semifinale şi finală!
”Sper ca anul acesta să nu mai ratăm promovarea, avem şanse mai mari în două jocuri, dacă greşim în primul, putem repara în al doilea. Avem o echipă mai bună decât sezonul trecut, avem 33 de victorii din tot atâtea meciuri. Dacă promovăm, vom găsi bani şi pentru Liga a III-a” a anunţat antrenorul horezenilor, Vasile Ilinca în Săptămâna în Oltenia. Ca și județul Sibiu, judeţul Vâlcea nu are nicio echipă în Liga a III-a.