Moțiunea de cenzură. Cine trădează, de data asta?

Parlamentul va vota, vineri, 12 iunie, moțiunea de cenzură depusă de PNL, având ca temă votul prin corespondență. Liberalii vor să demonstreze că actuala putere sfidează interesele electorale ale românilor din diaspora. Care români și-au arătat puterea electorală, anul trecut, cu ocazia turul doi al scrutinului prezidențial. Noi, ca simpli alegători, ar trebui să-i credem pe cuvânt pe inițiatorii moțiunii, atât pentru motivația invocată, cât și pentru momentul ales. Discutăm în fond de cea mai tare prevedere legală, prin care o echipă guvernamentală, formată în urma unor alegeri democratice, poate fi înlăturată din fruntea puterii executive. Dar este PNL pregătit de o astfel de manevră politică și, eventual, să ia preia puterea PSD-ului? Ultima oară când a fost măsurată tăria moțiunii de cenzură a fost acum trei ani, când a căzut guvernul condus de independentul, de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu. A fost un guvern de coaliție, dominat de PDL. Guvernul Ungureanu a rezistat aproape trei luni și a picat într-un moment în care era pe punctul de-a anunța începutul revenirii la normalitate, după măsurile de reducere a veniturilor angajaților și asistaților bugetari, în timpul crizei financiare din 2010. Moțiunea din 27 aprilie 2012 a adus la putere USL (PNL + PSD), care, peste două luni a pregătit marea tentativă de destructurare a statului de drept, inclusiv demiterea președintelui Traian Băsescu.

Pe scurt, aceasta este istoria celei mai recente manifestări a unei moțiuni de cenzură, în democrația românească. Vineri, 12 iunie, vom asista la o nouă dispută putere-opoziție, din același motiv. Cu alte cuvinte, se dorește tot ca-n 2012: căderea guvernului. De data asta, moțiunea este introdusă de PNL împotriva guvernului PSD. De aici încolo, încep detaliile ce intră în categoria tradițională a specificului românesc. De ce? Simplu. Pentru că, după numai trei ani, se vor „bătea” în Parlament cei doi învingători din 2012, PNL și PSD. Dar PNL nu mai este identic cu cel de pe vremea căderii guvernului Ungureanu, atunci când la cârma lui era marele învins de astăzi, Crin Antonescu. PNL-ul actual este, de fapt, un așa zis nou PNL, în care s-a topit PDL, cel picat la testul moțiunii de acum trei ani. Vedeți d-voastră, stimați concetățeni, cât de complicată e politica în democrație? Pardon, politica, într-o democrație infantilă ca a noastră. Îmi pare rău, o spun cu durere: trăim într-o democrație infantilă, chiar dacă, în realitate, ea a trecut de 25 de ani. Iar colac peste moțul democrației noastre originale este faptul că actualul președinte Klaus Iohannis a fost unul din actorii politici importanți, aflat de partea învingătorilor din 2012, și chiar a salutat mișcarea rebelă din iulie, când cu destructurarea ordinii de drept din România. Inutil să mai insistăm că, acum, Iohannis susține discret moțiunea cenzorilor național-liberali…

Cu un tablou politic atât de ciudat, cine mai poate ști cine cu cine se „bate”, în arena politică românească, în ultimii trei ani. Care sunt curentele politice, ideile, strategiile sau cum vreți să le spuneți, ale fiecăreia din tabere, pentru ca oricine să înțeleagă motivul real al unei dispute, ce nu se mai sfârșește, dar al cărei conținut nu pare a fi soarta României, ci eternul „ciolan” al puterii. Ba, mai mult, disputa devine, pe zi ce rece, tot mai agresivă. O explicație ar fi că, în general, cu câteva excepții, avem de-a face cu aceeași actori principali ai teatrului politic parlamentar. Așa se explică de ce, în 2012, pentru PNL-ul uselist, n-a fost „lovitură de stat” tentativa de demolare a regimului Băsescu, în schimb, acum, pentru noul PNL, liderul de partid Victor Ponta subminează statul, cu atacuri directe asupra uneia din puterile sale, Justiția. După cum același Victor Ponta deși s-a încurcat urât de tot, în propriile-i ițe și fițe, și în 2012, și în ultimul timp, nu vrea să-și recunoască impostura la nivel înalt și ține cu dinții de putere, gâdilat la spate de-o liotă de strategi ceaușiști.

N-aș vrea s-o mai lungesc. Până aici, am încercat doar să insist pe câteva idei, pentru ca cititorul să înțeleagă de ce, pentru mine, moțiunea de cenzură de vineri, 12 iunie, nu poate aduce vreo schimbare notabilă, benefică pentru viața politică și social-economică de la noi.

În primul rând, guvernul Ponta nu are nicio șansă să pice. Pentru că mi se pare imposibil ca vreun parlamentar socialist (PSD, UNPR, PLR – Tăriceanu) să-l trădeze pe Ponta, așa cum au făcut unii ca Sorin Frunzăverde, în 2012, cu MRU. Să ne fie clar: guvernul a picat la moțiunea de-atunci, datorită trădării unor membri ai fostului PDL. Guvernul MRU n-a picat pentru că USL ar fi adus un suflu nou, vreo soluție de ieșire din criza globală, din acei ani, sau oameni noi, credibili și stimabili, la conducerea țării. Nu, dar la vârful puterii și opoziției, atunci ca și astăzi, au ajuns indivizi corupți, imorali și iresponsabili. Mulți au pus umărul, în 25 de ani, la constituirea rețelelor mafiote în interiorul statului român. Ei pot trăda și pe Mama Țară, la o adică, din interese personale sau de frica corecțiilor pe care un stat solid le-ar aplica…

Așadar, trădarea a rămas arma ascunsă a „boierimii” române din toate timpurile, pentru schimbările la vârf. De data asta, nimic nu se va schimba, pentru că nimeni nu va trăda linia pontistă a guvernării PSD, UNPR, PLR!

În al doilea rând, moțiunea din 12 iunie, prin faptul că nu va trece, nu va schimba cu nimic impresiile pe care Victor Ponta, ca lider de partid și prim-ministru, și le-a atras, în țară și în afara ei. Acest om, cu o carieră politică scurtă și compromisă de el însuși, a fost predestinat să dea tonul infantilismului democrației acestor ani. Numai niște găști de oportuniști și impostori pot să meargă mai departe sub conducerea lui, un ins fără nicio legătură cu condițiile de maturitate personală și profesională atât de necesare, la nivelurile de decizie cele mai înalte ale statului. Personajul pe care îl interpretează Ponta a ieșit din mantaua lui Adrian Năstase, care a ieșit din mantaua lui Ion Iliescu, care a ieșit din mantaua lui… Și-atunci cum să meargă bine țării, după o moțiune fără trădători, dar și fără șanse să treacă prin propriile ei idei?

P.S. Pentru a fi sigure ca moțiunea nu va trece, PSD și UNPR au hotărât ca parlamentarii lor să fie prezenți, mâine, dar să nu voteze. Opoziția trebuie să-și dovedească forța, zic socialiștii. Măsura este abuzivă, discreționară, mi se pare chiar diabolică: decizia liderilor lovește în demnitatea parlamentarilor lor, în manifestarea liberă a dreptului la vot, conform propriului lor discernământ, laolaltă cu toți colegii lor. Democrație à la russe.
Guvernanții, oricare ar fi, n-ar trebui să uite articolul din Declarația drepturilor omului și cetățeanului, din 1793, anul de vârf al Revoluției Franceze: „Atunci când guvernul violează drepturile poporului, insurecția reprezintă, pentru întreg poporul și pentru fiecare segment al acestui popor, cel mai sfânt drept și datoria absolut necesară”. Așadar, totul are o limită, stimați guvernanți!