Două persoane cercetate în libertate în dosarul privind reabilitarea școlilor din Sibiu

perchezitiiTribunalul din Alba a decis joi ca Daniel Valentin Cheşcă şi Cristina Blaga, responsabili cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor şcoli, în judeţele Braşov, respectiv Sibiu, care au fost reţinuţi pentru luare de mită, să fie cercetaţi în libertate.

Potrivit Biroului de presă al Tribunalului Alba, magistraţii acestei instanţe au respins, joi, propunerea DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a lui Daniel Valentin Cheşcă şi Cristina Blaga, responsabili cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor şcoli în judeţele Braşov, respectiv Sibiu.
Tribunalul Alba a dispus punerea în libertate a celor doi de sub puterea ordonanţelor de reţinere emise joi, însă aceştia nu au fost încă eliberaţi pentru că nu le expirase termenul ordonanţelor.
Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, putând fi atacată de procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA au făcut, miercuri, şapte percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, la firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2011-2012, în legătură cu programul de reabilitare a unor şcoli cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii.
În urma percheziţiilor de miercuri, s-a dispus reţinerea lui Daniel Valentin Cheşcă şi Cristina Blaga, responsabili cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor şcoli, în judeţele Braşov, respectiv Sibiu, dar şi plasarea sub control judiciar a altor două persoane.
Este vorba despre Marius Ene, specialist în cadrul Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care este acuzat de abuz în serviciu. De asemenea, procurorii l-au plasat sub control judiciar pe Petru Agachi, administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit DNA, în primăvara anului 2011, în cadrul unui proiect cofinanţat din fonduri provenind de la Banca Europeană de Investiţii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Guvernul României prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca structură de implementare, a organizat licitaţia pentru reabilitarea şi construirea mai multor şcoli cu clasele I-VIII, din judeţele Sibiu şi Braşov.
„În conformitate cu cerinţele proiectului implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), pentru a putea urmări modul în care se execută lucrările, ministerul a încheiat contracte de consultanţă la nivelul fiecărui judeţ cu câte un reprezentant judeţean. Aceştia, printre altele, aveau şi atribuţii privind verificarea stadiului lucrărilor efectuate de către constructor şi vizarea situaţiilor de lucrări care atestau cantităţile de lucrări efectuate şi în baza cărora ministerului efectua plăţile periodice”, conform procurorilor anticorupţie.
În urma evaluării ofertelor depuse de societăţile comerciale candidate, membrii comisiei de licitaţie, din care făcea parte şi Marius Ene, au atribuit lucrările respective către o asociere de firme, una dintre ele fiind administrată de Petru Agachi, deşi nu fusese respectat caietul de sarcini pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă.
Potrivit sursei citate, calitatea de responsabil judeţean pentru judeţele Sibiu şi Braşov au avut-o Cristina Blaga şi Daniel Valentin Cheşcă, care, în cursul anului 2011, au încheiat în acest sens, mai multe contracte de servicii de consultanţă şi acte adiţionale de prelungire a acestora.
„În acest context, în perioada octombrie 2011-iulie 2012, inculpaţii Blaga Cristina şi Cheşcă Daniel Valentin au condiţionat semnarea situaţiilor de lucrări pentru lucrările de construcţie respective, executate de o firmă subcontractantă, de primirea unui procent de 5% din valoarea lucrărilor decontate de Ministerul Educaţiei. Astfel, în intervalul respectiv, inculpaţii Blaga Cristina şi Cheşcă Daniel au primit în mai multe tranşe sumele totale de 137.158 lei respectiv de 39.154 lei”, potrivit anchetatorilor.
În cazul a două şcoli din judeţul Sibiu, în luna decembrie a anului 2012, au fost realizate recepţiile lucrărilor, întocmindu-se la final câte un proces-verbal în care au fost consemnate lucrările neexecutate.

„La instigarea inculpatului Agachi Petru, documentele respective nu au fost trimise Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către reprezentantul regional, determinând astfel ministerul să îi plătească constructorului suma de 129.110,79 lei, reprezentând ultima tranşă de plată şi să îi elibereze scrisoarea de garanţie pentru suma de 150.365, 15 lei, sume de bani care, în condiţiile normale, nu ar fi fost decontate”, conform DNA.
Daniel Valtin Cheşcă şi Cristina Blaga au fost prezentaţi joi, Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În acelaşi dosar se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Ultima oră