Scandalul rușinos în care a fost implicată imaginea clubului CSM Sibiu, la Turda, acolo unde antrenorul Gheorghe Niță s-a prezentat beat la un meci de box al unui sportiv sibian, s-a încheiat cu sancțiuni. Clubul l-a tras pe linie moartă 3 luni de zile și i-a tăiat și din salariu.
Gheorghe Niță va trage ponoasele după ce luna trecută s-a prezentat în stare de ebrietate la o competiție avută loc în județul Cluj. Atunci Ora de Sibiu a preluat informația și a făcut-o publică, iar clubul CSM Sibiu, nu a rămas impasibil, chiar dacă în primă fază oficialii anunțaseră să nu se va face nicio anchetă internă.
”În urma celor apărute în presă, clubul CSM Sibiu l-a sancționat cu 10 la sută penalizare la salariu pe timp de 3 luni de zile pe antrenorul Gheorghe Niță. De asemenea acesta nu mai are voie timp de 3 luni să reprezinte clubul la competiții oficiale, respectiv nu mai poate să stea în colțul ringului ca să reprezinte sportivii pe care îi antrenează”, a declarat Dan Magos, purtător de cuvânt la CSM Sibiu, pentru Ora de Sibiu.
Reaminitim că antrenorul Gheroghe Niță (foto stânga), a participat cu un sportiv, la o competiție amicală ce a avu loc la Câmpia Turzii, iar acolo a fost dat afară din sală. Incidentul s-a petrecut chiar înaintea luptei în care era angrenat sportivul său. Niță ar fi fost în stare de ebrietate, lucru confirmat și de către organizatorul turnelului, Daniel Giurcă (foto dreapta).
Sportivul sibian a fost asistat în timpul meciului, de către alți antrenori, de la alte cluburi, pentru că Niță nu a mai avut voie să stea în colțul ringului din cauză că era în vădită stare de ebrietate.
VEZI AICI IMAGINILE VIDEO CU NIȚĂ ÎN STARE DE EBRIETATE