Doi sportivi sibieni în lotul cu care România a ieșit vicecampioană mondială la taekwon-do

lotul României la C.M. Italia 2015Lotul naţional de taekwon-do al României, compus din 21 juniori, 27 seniori, 8 antrenori și 1 arbitru, a luat parte în perioada 27-31 mai 2015 la Campionatul Mondial de Taekwon-do din Jesolo, Italia.

Bilanţul Campionatului Mondial a evidenţiat România pe locul 2, din totalul de 55 de ţări intrate în competiţie. În topul clasamentului general al Campionatului Mondial s-au poziţionat: 1. Noua Zeelandă, 2. România, 3. Polonia.
Lotul României a obţinut 13 medalii (pe individual şi pe echipe): 9 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz, surclasând naţiuni puternice precum Germania, Polonia, Norvegia. Este o performaţă incredibilă a sportului românesc, a taekwon-do-ului şi a muncii asidue depuse de sportivi, antenori şi de membrii din conducerea Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, în frunte cu preşedintele Cosmin Oprescu.
Rezultatele de excepţie obţinute de sportivii români sunt o dovadă în plus a valorii taekwon-do-ului românesc. Imnul României a răsunat de atâtea ori în cadrul ceremoniilor de premiere din Italia, inspirând sentimentul de mândrie naţională.
Mai mult, Domnul Alexandru Mureşan, directorul tehnic al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, a obţinut cu ocazia Campionatului Mondial de Taekwon-do din Jesolo, centura neagră 7 dan, devenind astfel singurul maestru cu 7 dan din România din domeniul Taekwon-do ITF, o performanţă incredibilă.

Acestea sunt rezultatele oficiale ale României, în cadrul Campionatului Mondial de Taekwon-do din Jesolo, Italia:
1) Individual:
o    Alexandru Ungur, C.S. Delta Cluj – locul 1, campion mondial la Tehnici speciale, juniori masculin
o    Maria Popa, C.S. Liga de Est Vaslui – locul 1, campioană mondială la Spargeri-forţă, juniori feminin
o    Dorian Neagu, C.S. Hwarang Sibiu – locul 1, campion mondial la Spargeri-forţă, juniori masculin
–  locul 2, vicecampion mondial la Luptă, juniori masculin +75  kg
o    Marius Dancu, C.S. PUMA Club Sibiu – locul 3, Luptă juniori masculin +75 kg
o    Mihai Mădăian, C.S. Ardealul Baia Mare – locul 3, Luptă seniori masculin +85 kg

2) Pe echipe:
o    Echipa juniori feminin – locul 1, campionă mondială la Tehnici speciale
o    Echipa juniori masculin – locul 1, campionă mondială la Tehnici speciale
o    Echipa seniori masculin – locul 1, campionă mondială la Tehnici speciale
o    Echipa juniori masculin – locul 1, campionă mondială la Spargeri-forţă
o    Echipa juniori feminin – locul 1, campionă mondială la Spargeri-forţă
o    Echipa seniori feminin – locul 1, campionă mondială la Spargeri-forţă
o    Echipa juniori masculin – locul 2, vicecampioană mondială la Luptă

În Jesolo, Italia, pentru România s-a scris o filă importantă din istoria taekwon-do-ului românesc de performanţă. Titlul de vicecampioană mondială la taekwon-do între 55 de naţiuni este pentru România un motiv de mândrie şi o dovadă că se poate obţine performaţă prin talent, disciplină, determinare şi multă muncă.

Ultima oră