Valea Oltului ÎNCHISĂ trei zile pentru TIR-uri. Iată în ce tronsoane orare!

valea oltului 3TIR-iștii care și-au programat să tranziteze DN7 pe Valea Oltului în acest final de săptămână, vor avea parte de o surpriză neplăcută. CNADNR a anunțat că circulația pentru vehiculele rutiere cu masa mai mare de 3,5 tone, este restricționată între anumite ore.

Vorbim de restricții care se vor aplica în zilele de 29 și 30 mai, dar și pe data de 1 iunie, pe mai multe sectoare de drum, printre care și Valea Oltului.
”Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă participanţii la trafic că potrivit prevederilor HG nr. 1777/2004 cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor rutiere se desfăşoară restricţionat pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) în zilele de sărbătoare legală”, se arată într-o comunicare a celor de la CNADNR.
Astfel, circulaţia este interzisă pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu ocazia  Rusaliilor (sâmbătă 30 mai, duminică 31 mai și luni 01 iunie 2015) conform anexei nr. 1 la Hotărâre dupa cum urmează:

Indicativ drum Traseu Sens de parcurs Interval orar Obs.
Sâmbătă 30 mai 2015 Duminică 31 mai 2015 Luni 01 iunie 2015
A2 Bucureşti (int.A2 cu CB) –Fundulea – Lehliu (int. A2 cu DN3) – Feteşti (int. A2 cu DN3B) – Cernavodă (int. A2 cu DN3) -Murfatlar (int.A2 cu DN3) ambele sensuri 16:00-22:00 6:00-22:00 6:00-22:00 Se aplică pentru vehiculele rutiere cu MTMA mai mare de 3,5 tone
DN 7 Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (int DN7 cu DN1) ambele sensuri 16:00-22:00 6:00-22:00 6:00-22:00 Se aplică pentru vehiculele rutiere cu MTMA mai mare de 7,5 tone
DN 39 Agigea (int. DN39 cu DN 39A) – Mangalia (intrare municipiu) ambele sensuri 16:00-22:00 6:00-22:00 6:00-22:00

Ultima oră