PROSTITUȚIE LA STÂNĂ ÎN SIBIU – Proxeneții reținuți nu își recunosc vina! (VIDEO – FOTO)

ciobanCei doi tineri care obligau cinci tinere să se prostitueze într-o stână de la marginea Sibiului, au fost reținuți și duși la audieri. Cele două minore care erau forțate să facă sex pe bani, au ajuns sub protecția autorităților.

DGASPC Sibiu a fost sesizată de către DIICOT Sibiu și ANITP Alba Iulia cu privire la situația a două minore care au fost victime ale infracțiunii de trafic de minori. Una dintre acestea are domiciliul în județul Cluj, iar cealaltă se află cu măsura de protectie în Centrul de Plasament Tavi Bucur Cisnădie.
La solicitarea, și în colaborare cu DIICOT Sibiu și ANITP Alba Iulia, directorul general DGASPC Sibiu, Laura Vîlsan, a dispus o măsura de protecție în regim de urgență pentru cele două minore.
”În prezent, acestea beneficiază de găzduire și asistență psihologică și socială în centre aflate în structura DGASPC Sibiu. Minora, cu domiciul în județul Cluj, va fi transferată într-un centru specializat în subordinea DGASPC CLUJ, iar celeilalte minore, specialiștii din cadrul DGASPC Sibiu îi vor acorda servicii de consiliere psihologică socială și juridică specifice în cazul victimelor traficului de persoane”, spun cei de la DGASPC Sibiu.

VEZI AICI DETALII DESPRE CEI DOI PROXENEȚI ȘI FETELE PE CARE LE OBLIGAU SĂ SE PROSTITUEZE

Prostituție la stână
Stâna în care cei doi proxeneți și concubina unuia dintre ei le obligau pe fete să se prostitueze, se află la 5 minute de mers cu mașina din Sibiu. ”Victimelor li se promitea găzduire la stâna de la marginea Sibiului, pentru a avea grijă de animale, activitate pentru care ar fi urmat să primească bani, însă o dată ajunse acolo, acestea erau determinate să se prostitueze în beneficiul celor în cauză”, spun cei de la DIICOT.


”Nu știm de ce i-a luat. (..) Noi suntem aici de un an și ceva. (..) ”, a spus unul din angajații de la stâna unde se petreceau multe din partidele de sex, în care tinerele erau forțate să se prostitueze.
”Nu suntem vinovați”, a spus unul din cei doi proxeneți (foto sus) în momentul în care era băgat de mascați în duba poliției.
video
play-sharp-fill

Ultima oră