Muzeul ASTRA pregătește un eveniment de cultură rromani ce se va desfășura la Târgul de țară, Muzeul în aer liber, în zilele de 30 mai şi 1 iunie, în cadrul proiectului educational Şcoala în satul traditional.
Evenimentul îşi propune, de asemenea, să susţină obiectivele propuse prin proiectul Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, finanţat prin granturile Spaţiului Economic European, în cadrul programului PA 16 / RO 12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”.
În ambele zile, 10 meșteri își vor etala creațiile artistice în domeniile împletiturilor de nuiele, bijuteriilor din argint, vaselor din aramă și aluminiu, costumelor tradiționale rromani și lingurilor de lemn. Meșterii își vor ”preda” atât unul altuia meseria, cât și vizitatorilor. Bineînțeles, vizitatorii se pot bucura mai departe de produsele meșterilor, prin achiziționarea bunurilor preferate.
Pe 1 iunie, atmosfera va fi completată de gastronomia rromani preparată de o corturăriță din Ighișu Vechi. Aceasta va găti varză cu carne sau „floștoroage”, „popentă” (prăjitura corturarilor), precum și clătite cu dovlecei și mere. Tot pe 1 iunie vizitatorii vor putea descoperi măiestria lăutarilor romi, invitaţi la eveniment. Meșterii provin din municipiul Sibiu, Brateiu, Fofeldea, Ighișu vechi (județul Sibiu), Sighișoara (județul Mureș), București, Băbeni (județul Vâlcea).
,,Accesibilizarea valorilor patrimoniului multietnic material şi imaterial este una din priorităţile Muzeului ASTRA. Astfel de ateliere, scenarii şi demonstraţii practice sunt organizate până la sfârşitul lunii octombrie în Muzeul în aer liber, în cadrul proiectelor mai sus-menţionate, dar şi în cadrul altor evenimente”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general C.N.M. ASTRA.