Ce spune Astrid Fodor despre cele 13 proiecte selectate pentru finanțare pe Agenda Comunităţii

fodor 2Comisia de selecţie a evaluat cele 30 de proiecte depuse în perioada 24 aprilie – 11 mai pentru cofinanţare prin Agenda Comunităţii şi a publicat lista cu proiectele care au întrunit criteriile specificate în Ghidul de finanţare.

“Am citit şi eu proiectele şi concluzia mea este că nu toţi cei care au depus proiecte au înţeles foarte bine ce înseamnă un proiect pentru comunitate. Au făcut o confuzie cu sportul, cu cultura, s-au îndreptat spre un alt domeniu. Drept urmare, din 30 de proiecte au fost selectate numai 13, deci mai puţin de jumătate. Dar cele 13 care au fost selectate se vede că s-au axat şi pe Ghidul nostru de dezvoltare şi pe Ghidul Agendei Comunităţii şi este un început promiţător, după părerea mea. Sunt convinsă că la anul, cei care vor depune proiecte vor citi mai atent ceea ce îşi doreşte municipalitatea” a declarat primarul interimar Astrid Fodor în cadrul conferinţei de presă.
Cele 13 proiecte selectate au teme diverse.
Vă prezentăm o trecere în revistă a acestora:
•    Festivalul Sibiu, oraş bike friendly – promovarea mersului pe bicicletă
•    Pune mâna pe chitară ţinteşte să educe prin muzică. Proiectul este adresat copiilor care vor putea participa în tabere speciale.
•    Adoptă un copac este un proiect de responsabilizare a membrilor comunităţii faţă de protecţia mediului prin plantarea de arbori.
•    Urban Climbing promovează în acelaşi timp mişcarea, dar şi responsabilitatea socială pentru că participanţii vor menţine curăţenia în pasajele cu scări ale centrului istoric
•    Proiectele Sibiu Senior-Puterea Minţii şi a Trupului şi Prieteni peste timp sunt dedicate şi implică persoanele de vârsta a treia
•    Viaţa comunitară cum a fost, este şi va fi îşi propune să intre în contact cu autorităţile dar şi cu cetăţenii din cartiere pentru a identifica provocările fiecărui cartier în parte
•    Festivalul Egalităţii de Gen ” Sibiu -oraş gender friendly” se va dedica demontării stereotipurilor de gen
•    Caravana Start Voluntariat este un proiect ce promovează această formă de a contribui în viaţa comunităţii
•    Up-Down 21 este dedicat copiilor cu sindromul Down, incluzând activităţi educative menite să îi integreze în comunitate.
•    Vecinătate activă îi va implica pe cetăţenii din cartierul Ştrand pentru a contribui în creşterea calităţii mediului în care trăiesc. În acelaşi sens, Faceţi cunoştinţă cu Cibinul îşi propune să implice comunitatea în găsirea de soluţii pentru amenajarea malului Cibinului
•    Natura ne învaţă îşi propune să implice copii din medii defavorizate în activităţi educative

Sumele alocate din bugetul local pentru cofinanţarea fiecărui proiect vor fi stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local Sibiu în şedinţa de joi, 28 mai.

Ultima oră