Înalta Curte de Casație și Justiție din România a promulgat o decizie prin care mașinile care sunt parcate neregulmentar, nu mai pot fi ridicate de pe domeniul public în baza unei decizii adoptată de Consiliul Local. Decizia este aplicabilă și la Sibiu, aici unde SC Piețe SA, aflată în subordinea primăriei, efectuează acest tip de activitate.
Maşinile parcate neregulamentar nu pot fi ridicate în baza unei decizii a consiliului local, întrucât această autoritate nu este competentă să reglementeze procedura în acest sens, doar Guvernul putând să stabilească regulementul de aplicare a acestor măsuri contravenţionale, a stabilit, luni, ICCJ.
Decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost luată după ce Avocatul Poporului a formulat un recurs în interersul legii privind problema legalităţii procedurii de ridicare a maşinilor parcate neregulemantar, care se face în baza unor hotărâri ale consiliilor locale şi nu în baza unei Hotărâri de Guvern.
„Înalta Curte, prin decizia de astăzi (luni – n.red.) a admis întocmai recursul în interesul legii pe care l-am formulat în luna ianuarie a acestui an. Între altele, am subliniat în criticile formulate, la diverse decizii care au pronunţat soluţii diferite, că aceste regulamente adoptate de către consiliile locale, fiecare după spiritul lui, după alt model, nu sunt legale, că este necesară o reglementare unitară, în sensul că, după admiterea acestei decizii, Guvernul va trebui să elaboreze un regulament de aplicare unitar, la nivelul întregii ţări, a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 195/2002”, a explicat, pentru MEDIAFAX, şeful insituţiei Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
Primăria Sibiu nu se pronunță deocamdată
Municipalitatea sibiană nu a oferit un punct de vedere oficial legat de această decizie, dar reprezentanții acesteia spun că marți se va oferi o declarație vizavi de decizia ÎCCJ. ”Vom studia decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și vom formula un punct de vedere oficial pe parcursul zilei de marți”, a spus Mirela Gligore, purtător de cuvânt al primăriei Sibiu, pentru Ora de Sibiu.
Ciorbea a adăugat că, în prezent, nu există un regulament prin care să se stabilească procedura de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, chiar dacă există un act normativ – Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – care interzice parcarea în locuri nepermise.
„Există doar aceste regulamente locale, care reglementează fiecare, după cum au crezut de cuviinţă aleşii locali cum trebuie să procedeze. Evident, regulamentul va deveni obligatoriu odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Înaltei Curţi. Confom articolului 517 din Codul de procedură civilă, se spune clar în alineatul 4 că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial şi că decizia trebuie motivată în cel mult 30 de zile de la pronunţare, iar în alte cel mult 15 zile de la motivare trebuie publicat în Monitorul Oficial”, a adăugat Victor Ciorbea.
Avocatul Poporului a precizat că, odată cu decizia ICCJ de luni, instanţele probabil că vor mai pronunţa decizii care să vină în contradicţie cu această hotărâre.
„Cei care au atacat în instanţă şi nu li s-a soluţionat încă sau cei care urmează să atace hotărârile respective, sigur că instanţele le pot da un termen sau aşteaptă până la momentul publicării în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, este important că de la publicare trebuie să intervină Guvernul care să adopte, printr-o Hotărâre de Guvern, un regulement de aplicare unitară la nivelul întregii ţări”, a subliniat Victor Ciorbea.
În urma analizării sesizării Avocatului Poporului, judecătorii de la ICCJ au stabilit: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) şi art.135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.21 lit.b) şi art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 şi art.97 alin.(1) lit.d) şi alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.
Decizia este obligatorie
Potrivit recursului formulat de Avocatul Poporului, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte legalitatea hotărârilor consiliilor locale având ca obiect reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
Pe de o parte, arată sursa citată, o parte din judecători au stabilit că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor sunt lovite de nulitate, pentru că stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere. Mai exact, conform magistraţilor, consiliile locale şi-au depăşit competenţa atunci când au emis hotărâri ce vizau reglementarea procedurii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
Pe de altă parte, cealaltă parte a instanţelor a fost de părere că reglementarea procedurii ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de consiliile locale rezultă din interpretarea unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002. Magistraţii care au dat sentinţe în acest sens au stabilit, aşadar, că regulamentul în cazul ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar poate fi adoptat şi prin alte acte normative decât prin hotărâre de guvern.
„Apreciem că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar depăşesc competenţa ce revine consiliilor locale în această materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forţă juridică superioară”, susţinea Avocatul Poporului în recursul în interesul legii înaintat ICCJ. sursa info: mediafax foto: arhiva